Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Copilărie şi din Tinereţe vrea să mă facă la praf, să mă pună la ascultare şi la punct, să mă facă ferfeniţă cu biblicul/ sacrosanctul „eu sînt cel ce sînt”, da? Care va să zică, tâmpul nu-i ce pare a fi, nu pare ce este a fi! Cred că se crede mult mai credincios creştin decât mine, mai ales că eu nu tocesc pragul bisericii, cum distinsa lui persoană „fizică”... şi „eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”... aşa, pentru ca să-mi amintesc tremurarea şi curiozitatea şi bucuria şi tulburarea de la examenul de Bacalaureat, când am avut şansa/norocul să-mi „pice” arhicunoscuta poemă filozofică a lui Lucian Blaga, adică Victor Petrini, celebrul personaj construit de Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”! Nu?
Care va să zică, Grigore nici n-are Bacalaureat, însă apare (hodoronc-tronc) la o mormântare, mă invită la „Cireşica” şi mă năuceşte şi-mi răstoarnă prinţipurile şi fixele şi obsesiile şi mărazurile c-o parabolă formidabilă şi lecuitoare despre Trecutul ultimului Viitor! Care va să zică, avea dreptate Petre Ţuţea când zicea că o babă analfabetă... (mergătoare la biserică-n fiecare zi, ţiitoare de toate zilele posturilor de peste an şi degrabă săritoare la necaz, măcar cu vorba, dacă nu şi cu fapta)... poate fi mult mai credincioasă decât un „păţit/lămurit” ca mine! Nu?
Nici n-apuc să mă dezmeticesc din surpriza lui Grigore, că vine la mine Mariţa, crâşmăreasa, nepoata lui Papugiu... şi-mi zvârle-n faţă, brusc şi nimicitor: „Nu-i aşa că linia dreaptă-i un Cerc odihnindu-se? Şi nu-i aşa că Singurătatea lui Unu seamănă cu Mama la naşterea mea, a ta, a lui, a ei? Şi nu-i aşa că Poetu-i un biet şi sărac şi curat şi natural Vierme de Mătase? Şi nu-i aşa că visezi şi vrei să fii Preşedintele Statelor Unite ale Poeziei? Şi nu-i adevărat că Poezia nu ne umple buzunarele cu bani de pâine şi sare şi rachiu, dar ne face mai buni? Şi nu-i tot la fel de adevărat că Mihai Eminescu-i Semn de Circulaţie în Univers?”
Nu mai am Cuvinte! Nu mai am Timp! Nu mai am Spaţiu! Nu mai am Căutare! Nu mai am Curaj!... Nu mai am lichior de banane-n pahar! Şi nici măcar surâsul Mariţei, autentică preoteasă a lui Bachus, nu-mi mai impresionează timpanul şi retina! Prietenul îmi observă derutarea, comandă alcool şi uscăţele/ sărăţele... şi-mi şopteşte: „Dumnezeu să-l ierte pe Nae Chirigiu! Ai văzut/auzit cât de patriot a fost, da?”... (Aveţi puţintică răbdare!)
