Trecutul Ultimului Viitor (V)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor cheflii amatori de „senzaţii tari”, se mai şi reped la mine cu poezii despre numele Tatălui, despre numele Fiului, despre numele Sfântului Duh... şi, iată, despre Patrie! Despre Matrie, adicătelea! Că prietenii mei au Matrie! O au cu ei, în buzunarul de la piept! Fiecare dintre ei, după cum văd că-mi arată, şi-a cioplit/dăltuit o statuetă/patrie din cremene ori din lemn, şi-au lustruit-o, şi-au lăcuit-o, şi-au sfinţit-o, şi-au descântat-o, şi-au boscorodit-o, şi-au mângâiat-o, i-au jurat credinţă Veşnică... şi o poartă mereu în buzunarul de la inimă, ca pe-un Totem, ca pe-un colac de Salvare... ca pe-un „Sine Qua Non”, cum se laudă Papugiu că-i Matria lui în raport cu matriotismul său înverşunat! Chiar şi cârciumăreasa Mariţa îmi arată că are agăţată de gât o frumoasă micuţă Matrie din marmoră albă, lucrată parcă de-un sculptor renascentist, pe care i-a făcut-o cadou unchiul când aceasta s-a angajat să vândă alcool şi covrigei taman la „Cireşica”! „Iată, ţi-am făcut o Matrie mititea şi frumuşică, s-o porţi cu tine şi s-o respecţi mereu, şi să spui totdeauna şi la toţi că-i şi a ta, şi a urmaşilor tăi, dar şi a celor care urmează urmaşilor tăi!” - cică i-a zis când i-a dăruit-o, ca şi cum însuşi Ştefan cel Vodă şi cel Mare ar fi glăsuit asemenea spici mobilizator! Şi, ca să pună vârf la năuceala mea justificată, ciracul Grigore îmi citeşte unul dintre cele mai elegante poeme despre Dragostea de Ţară! Ascult!... ”Numele Patriei este tot Patrie! O Patrie fără de nume nu este o Patrie! Limba Română este Patria mea! De aceea, pentru mine, muntele munte se zice! De aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune! De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte! De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte!”... Sigur că da! Auzind asemenea minunăţii, cine nu i-ar recunoaşte stilul şi genialitatea lui Nichita Stănescu? Auzind astfel de Cuvinte pe adresa Limbii Române, oare cine nu s-ar îndrăgosti definitiv de „Un pământ numit România”, ca să folosesc tot o sintagmă a Vulturului Blond? Sigur că da! Iată, chiar şi-ntr-un loc de „râsu-plânsu”, iarăşi vorba „îngerului cu o carte în mâini”, cât de lesne poţi fi surprins cu ziceri de pomină, cât de frumos poate fi patriotismul/ matriotismul pur şi simplu, adică naţionalismul foarte bine intenţionat/ organizat în sensul apărător al celei mai armonioase Limbi terestre, chiar cu preţul ”Jos laba de pe Dacia, străinule!”... sau „Mergeţi sănătoşi pe la casele voastre!”... Nu?... (Stai să vezi!)

Citit 845 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.