Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Moldovei de nord! Şi n-a fost patriot de apă dulce, de apă sărată, de cârpă, de mucava, de sanchi, de florile mărului... de brânză, că se mănâncă cu mămăligă caldă, de ochii lumii in/culte, de dragul biografiei... ci unul dintre cei mai înverşunaţi naţionalişti, mereu cu mâna pe trăgaciul dragostei de Ţară şi de Neam, nu dintre aceia ademeniţi cu tâmpenia lui Cicero, „ubi bene, ibi patria”! A fost un naţionalist mereu în stare să se ia la harţă şi la trântă cu toată hoarda modernă şi contemporană urmaşă a prădătorului/ hulpavului Attila, dar şi cu alţi pofticioşi şi pofticioase la solul, subsolul şi văzduhul Daciei din Totdeauna! A fost un iubitor de glie exact cum eternizează epitaful pe care şi l-a scris poetul Serghei Esenin! Cred că ultima strofă este convingătoare în sensul dragostei de Patrie: „Dar privind tristeţea şi mormântul,/ pentru mine-aş scrie definitiv:/ şi-a iubit el ţara şi pământul,/ cum iubeşte crâşma un beţiv!”... Nu? Sigur că da!... Şi, başca, se vâră şi Mariţa-n „intimitatea” noastră... şi mă căpiază şi mă supune cu nişte apoftegme foarte serioase, parcă nedemne de statutul său şi al unchiului ei, Grigore Papugiu!... ”Da, mă, Grigore! Ştiu că Nae a fost al naibii de patriot, cum şi tu eşti, cum sunt şi eu, nu? Dumnezeu să-l ierte!” – zic. „Ia ascultă acilea, să vezi ce mi-a lăsat Chirigiu, cu limbă de moarte!” – zice Grigore. Şi începe!... Şi aud! Şi auzim! „Matria mea şade în Istorie cu Demiurgul de mână,/ prin Ograda unde se află Cărarea cea mai scurtă/ dintre Copilărie şi Bibliotecă, dintre Real şi Vis...!/ Demiurgul e îmbrăcat în haine de Mire! Limba Română/ îi vine perfect, ca o Nuntă...! Sora mea le dă câte o turtă,/ să aibă până la Poarta cu Lăsaţi Orice Speranţă... închis!// Teiul îşi mătură singur frunzele! trebuie să fie curat/ taman când soseşte frumuseţea stelelor căzătoare, când/ vine fiul Matriei tocmai de la Bibliotecă şi citeşte/ despre Moromeţi, despre nunta fiicei de Împărat,/ rămasă fără făt-frumos în Cer şi pe Pământ,/ despre demiurgul cel Bun topindu-se încet, Româneşte!// Păsările călătoare se pregătesc pentru gândul Plecării/ în Matria cealaltă, fiindcă ele au două Matrii! / numai eu am numai una, numai demiurgul cel Bun/ are numai una!... ca să nu fiu singur pe drumul Depărtării,/ bătrânul demiurg vrea să mi-o dea mie!... uite-aşa, două Atrii/ să am în Inima devastată de Dragoste, Poezie şi Tutun!”//... Mariţa se ondulează cinic! Eu tac! Grigore-şi soarbe Victoria!... (Stai puţintel!)
Trecutul ultimului Viitor (IV) Scris de Ion Zimbru
