Mă asculţi, Grigore? Mă mai asculţi? Sau nu-ţi convin exemplele pe care ţi le-am dat în legătură cu Cetirea Gândurilor? Uite, renunţ şi eu definitiv la puterea mea de cercetare a minţilor adversare, putere bazată pe o Intuiţie mult mai abitir decât sofisticatul/criminalul instrument sovietic... şi propun să ne batem/duelăm numai cu măsura Instrucţiei şi Spontaneităţii din dotare! Propun să-l scădem pe Mâine din Ieri... şi să trăim într-un Azi fără Început şi Sfârşit, adică într-o Clipă fără Limite, chiar dacă ni se pare de o mie şi una de ori mai fulgerătoare, chiar dacă adepţii Fericirii, care nu există, se grăbesc ne/omeneşte şi stau la rând şi se omoară să-şi cumpere Eternitate... şi ne desconsideră, şi ne iau în şfichi de ironie şi-n vârf de peniţă!
Grigore se opreşte din Tăcere şi-mi arată o Lacrimă-n ochiul drept şi o Lacrimă-n ochiul stâng! Pentru Grigore, plânsu-i absenţă a Liniştirii, tribut al Regretului, calitate a Consolării, triumf al Resemnării, renunţare la Murdar şi la ameninţare cu Murdar! Cu deosebită stângăcie, bibicul scotoceşte cu mâna dreaptă-ntr-un cufăr, scoate o bucată dintr-un palimpsest şi ceteşte fără să-l aud! Cred că vrea să mă surprindă, cred că se pregăteşte să nu se bâlbâie, să nu se precipite! Poate n-am dreptate, însă nu-l mai văd în stare de băşcălie în ce mă priveşte, nu-l mai pot suspecta că-i prost şi o face pe deşteptul, că intenţionează să-şi construiască un ascendent moral asupra mea! Îl aud: „Cred că ştii ce spunea Nichita Stănescu deapre Limba Română! El a spus multe şi delicate despre Limba Română, dar cea mai tulburătoare dintre toate mi se pare aceasta, adicătelea cea pe care vreau să ţi-o cetesc în acest moment! Îmi dai voie?”... Tac! Papugiu înţelege că-s pe fază! Şi începe încet şi tulburător: „Când sînt trist, sau când nu sînt trist, când sînt inspirat, sau când sînt bleg, sau numai obosit - când sunt vizionar, sau când mi-i somn de mine însumi - toate acestea le gândesc şi le formulez în minunata limbă română!”... Sigur că da! Nichita Stănescu... poetul premiat cu „Herder” şi „Cununa de Aur”, poetul care n-a luat „Nobel” fiindcă nu i s-a dat, nu pentru că n-ar fi îndeplinit nu ştiu ce calităţi cerute de Juriu! Fiecare Poezie a UMNS (Uzina de Metafore Nichita Stănescu) merita acest Premiu! Însă, în condiţiile actuale ale Stării Literaturii Mondiale, cred că „Antrenorul de Îngeri” ar refuza categoric „favorul” cestui Juriu părtinitor, contaminat cu incredibilitate!... (Stai olecuţă!)
