Ne aşezăm la masa noastră pregătită şi gătită ca pentru o întâlnire astrală! Şi ne uităm spre uşă! Şi nu ştim ce să începem, de ce să începem, cum să începem şi pentru cine să începem, chiar dacă ştim că pentru noi nu mai contează timpul şi vremea şi coordonatele şi locul exact în care credem că suntem la discreţia istui Neant Frumos şi Urât şi Gratuit! Sorbim din Dealurile Bujorului şi aşteptăm să apară maiorul Romică Bălan! Oare de ce întârzie? Sper să nu fi primit Ordin de Concentrare taman acu! Sper să nu fi trecut Prutul/ Nistrul, ferească Dumnezeu! Sper să nu fi mers fără mine în PTB... (Punctul de Tragere de Bază, adică locul în care Canonada Metaforelor are la Comandă două dintre Cele mai Frumoase Cârciumărese din partea de Sud a Moldovei de Nord)... Dacă a mers fără mine, ştie ce-l aşteaptă: planton schimbul II, că I şi III sunt ocupate... de mine! Sâc!
Grigore sparge gheaţa, cum se spune pe la noi! Uite-aşa o sparge!... "Trebuie să trec în altă dimensiune!/ - strig la mine şi mă opresc tocmai când/ Soarele meu răsare, Soarele meu apune/ şi Pământul meu pe Lună-i Luna mea pe Pământ!// Nu te opri! - aud vocea Mamei plecate/ în dimensiunea unde toate au destinul asemănător./ [Recunosc, îmi este frică (pe înserate)/ de (Ne)Cunoscutul noapte-bună şi somn-uşor!]// Ceva depăşeşte instrumentele mele de măsurare,/ însă eu nu cunosc, nu ştiu să mă comport,/ nu reproşez nimănui, nu apelez la CARE PE CARE,/ sunt mort lângă viu, ori sunt viu lângă mort!//... Cu sau fără permisiune, trebuie să încerc/ trecerea în altă dimensiune, chiar de ştiu ori nu ştiu:/ soarele meu răsare şi soarele meu apune sunt în Cerc!/ luna mea pe pământ şi pământul meu pe lună/ sunt din ce în ce mai Rar/ şi foarte-foarte Târziu!”...//
Linişte! Ce linişte, Dumnezeule! Până şi nişte cheflii cu mult mai matinali decât noi rămân cu ciocănelele-n cumpănă, se miră între ei şi între noi, nu-şi găsesc şi nu-şi pot imprima/exprima/comprima cuvintele cele potrivite pentru acceptarea sau pentru respingerea incursiunii/ excursiunii lui Grigore, pentru a-şi argumenta înţepenirea ne/justificată! Îi fac din ochi lui Papugiu, ca şi cum i-aş spune că eu am de două ori mai multe mâini decât el, dar el e de două ori mai deştept decât mine!... Alături, chiar sub candela pe care Mariţa o ţine cu flacără permanentă, îl văd pe Romică Bălan cum stă şi tace! Dumnezeule, de ce eu n-am văzut când el a intrat? Oare nu cumva El este, Noi suntem în Altă Dimensiune?... (Stai puţin!)
