N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III-a” a lui Eminescu, din care mi-am permis să citez un vers, mai puţin ultimul cuvânt al acestuia, pentru a sublinia cantitatea de indignare/scârbă care te poate cuprinde când te afli într-un timp nepotrivit dintr-un loc nepotrivit dintr-un oraş nepotrivit dintr-o ţară nepotrivită, păstorită de nepotriviţi!
Miercurea trecută, cam pe la zece ore şi jumătate trecute fix, mă duc la chioşcul de bilete pentru transport în comun, aflat pe trotuarul din faţa impunătoarelor şi indiferentelor noastre Bănci, oleacă mai jos de Palatul de Justiţie! Aici, desigur, nu-mi pot rezolva intenţia deoarece, cum aproape orice pensionar al cestei Ţări, am de toate, numai ce-mi trebuie n-am! Mă consolez în trei virgulă paisprezece secunde şi traversez strada Brăilei, pe zebra roşie, să iau un autobuz şi să dispar din peisajul tragicomic permanent al acestei cetăţi ajunse la îndemâna ultimilor voştri aleşi! În staţia de aşteptat mult şi bine a mijloacelor mobile comune, văd şi aud doi călugări, doi pui de călugăr, mai corect, fiindcă-s tineri, chiar foarte tineri, cu bărbi de rigoare, cu desagi pe umeri, cu figuri de sfinţi rătăciţi printre muritori! Şi-mi zic: „Mi-a pus Dumnezeu palma pe creştet! Mi i-a scos în cale pentru ca să-mi repare ziua! Mulţămescu-ţi, Doamne!”...Dar, când desluşesc ce baliverne turuie şi cu ce gesturi de birjari secantează/feliază văzduhul, îmi trece speranţa-n prezenţa lor, mă bate gândul s-o tulesc, să nu-i mai aud şi să nu-i mai văd cum râgâie şi cum unul dintre ei organizează o flegmă savantă, o învârteşte prin gaura bucală, o pregăteşte, o rotunjeşte, o cântă, o descântă...şi, cu precizie milimetrică, de lunetist, o trânteşte pe caldarâm! Unda de şoc fisurează asfaltul! Bordurile se curbează şi se desprind! Băncile se înclină ca la cutremur şi-s gata să intre-n faliment! Câtorva vrăbii (rămase ca prin minune din urma tăvălugului democratic lipsit de Dumnezeire) le cad penele! Sărmanele se prăbuşesc în faţa fostei biserici „Sfânta Sofia” şi se roagă să pice în gheare de motan, decât să fie martore la scene apocaliptice! Flegmatic/cinic până dincolo de orice culme, cest călugăr, care tocmai şi-a trimis flegma la fix, îmi observă scârba/indignarea! Şi, în loc să prezinte scuze, întinde mâna dreaptă-nspre mine şi face semnul crucii, ca şi cum eu sunt vinovat de sfânta-i mitocănie! Iartă-l, Doamne, că ştie ce face! Aşadar, se adevereşte că Viteza de propagare a Nesimţirii este de cel puţin trei sute de mii de imbecili per secundă! PAROL!
