Şi, din vorbă-n vorbă, din cafea în cafea, din aducere-aminte în aducere aminte, aflu de la Maria că taman aici, la subsolul acestei clădiri, pe vremuri mai vechi şi mai noi, a fost cel mai sigur şi cel mai discret loc de întâlnire (şi de flirt şi de aventură şi de înamorare) a mai marilor şi a mai micilor cestei urbe! Şi-mi arată, pe colţul sud-estic al peretelui dinspre răsărit, portretul celui mai renumit fante al anilor ’70, tovarăşul N. Tândală, fost director de mare Şcoală gălăţeană! Şi-mi şi citeşte textul pe care l-a lăsat dânsul drept martor al pe/trecerii sale pe aici, când a plecat să se ducă Nicăieri! Iată ce a scris...ronţăit de remuşcări!
„Nu ştiu de ce am uitat să-ţi spun bună-dimineaţa,/ doamnă aripă de flutur fără flutur...!/ cred că eram ocupat cu pregătirile/ de plecare tocmai acolo, unde am să vreau să-mi scutur/ toate păcatele de la gât în sus şi în jos,/ poate reuşesc să mă satur/ de atâta frumos şi urât,/ de atâta urât şi frumos!// Ori eram ocupat cu stârpirea omizilor/ care mi-au lăsat numai o aripă la fereastră,/ crezând că mă vor îndepărta definitiv/ dintr-această lume/...(lumea lor şi a dumneavoastră!).../ însă nu pot să plec fără nici un motiv/ şi fără să plătesc încălcarea poruncii „să nu ucizi!”/...şi nici nu vreau să las în urmă numai urât şi omizi!”//
Lângă N. Tândală, văd portretul unui mai tânăr şi deştept prinţ al acelui trecut, tovarăşul T. Măzăriche, fost mare grangur la UTC, dar destul de inteligent! Iată ce i-a trecut prin Cutie când moartea l-a despărţit de ibovnica sa!
„Dacă te duci la Cer să ceri/ formule, fapte şi păreri/ despre Pământ, nu întreba/ cine-a mâncat Lumina mea,/ nu întreba cine-a zvârlit/ atâta Eu în Infinit,/ cine-a născut şi a lăsat/ de capul lui Em-Ce-Pătrat,/ să zic-aşa, universând: „sînt cel ce sînt, sînt cel ce sînt!/ Eu hotărăsc, voi nu sunteţi/ decât o sumă de pereţi/ şi vă cruciţi şi căutaţi/ (la sfinţi rotunzi, la zei pătraţi)/ locuri de veci în Paradis,/ mere din mărul Interzis!”// Dacă te duci la Cer, să nu-ţi/ treacă (de dor) să mai săruţi/ steaua din care a rămas/ ochiul di/stins al unui ceas/ fără-nainte şi-napoi.../ mai bine-i spui că amândoi/ ne-am îndoit până-n pământ/ şi-am scris pe uşă „câine blând”,/ am scris pe Rai, am scris pe Iad „fugiţi, păcatul a-nviat!/ degeaba vă tot înclinaţi/ la zei rotunzi, la sfinţi pătraţi.../ rostiţi, nemuritori de rând: sînt cel ce sînt, sînt cel ce sînt!”.../ (să-i spui şi Cerului la fel,/ dacă te duci tocmai la el:/ „eşti cel ce eşti...abandonat/ acasă la Em-Ce-Pătrat!”...(Stai să auzi!)
