Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (IX)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De ce ai lăcrămat şi de ce încă mai eşti tristă, Marie? – o întreb în timp ce ea-mi toarnă cafea şi lichior de cireşe amare. Nu-mi răspunde imediat! Cred că vrea să mă surprindă! Cred că vrea să mă ţină în şah, cum se spune! Şi cred că are ceva de ascuns! Mereu are ceva de ascuns! Dar nu mă deranjează! E chiar interesant! E frumos! Cum să nu fie ademenitoare imprevizibilitatea? Cum să nu-mi placă şi să nu râvnesc... orizontul? Mai ales că Maria, această contabilă cu „Evaziunea Sentimentală” la zi, ştie o droaie de amănunte despre toţi foştii şi actualii clienţi ai cestui Demisol misterios, plin cu Poezie, plin cu istoria unor Suferinţe şi unor Bucurii I/Legale, unor Nădăjduiri în chiar ultima Clipă a Dezamăgirii, poate! Şi cum să n-o rog să-mi mărturisească, totuşi, de ce a plâns (discret, bineînţeles!!!) când i-am dictat textul pentru ea?... În loc să-mi răspundă şi în loc să mă scoată din nebuloasă, Maria îmi „porunceşte” s-o urmez în odaia alăturată, plină cu cei mai mulţi vizitatori... şi-mi arată un portret de femeie exact pe mijlocul peretelui dinspre sud! Un chip de femeie cam la treizeci de ani! Şi seamănă incredibil de mult cu ea, cu Maria! Şi cu celebra Emily Dickinson! Contabila tace o secundă mai lungă decât răbdarea mea, apoi începe încet să-mi citească textul aferent!

„E dulce cucuta?...nu ştiu!.../ otrăvuri sunt verzi şi uscate!.../ şi negre! şi albe!... târziu,/ mă duc să-l întreb pe Socrate!...// Dar cred că mai bine-ar fi fost/ să gust şi să aflu cum este,/ să văd dacă are vrun rost/ misterul acestor aceste!// Acestor aceste le-a dat/ cam tot ce-a crezut fiecare/ din tot ce a vrut!... Nu-i păcat,/ la astă prea simplă-ntrebare,/ să aflu răspuns de la morţi?/ Nu-i bine să strig, să s-audă/ la cele mai straşnice porţi/ de raiuri şi iaduri: cucută!/ aduceţi cucută! sunt viu,/ sătul...simt deja cum s-aşterne/ o sete de nu?!... simt şi ştiu/ cum toate-s (în veci) baliverne!// Aceste acestea-s (în veci)/ o sumă de nu-uri şi da-uri!/ – mulţime de sclavi şi de regi/ parşivi limitaţi pe coclauri!/ regine şi slugi fără timp/ de dat şi la cei fără vreme,/ de dat de pomană, la schimb!.../ ce lauri şi ce tantieme/ cer cestea şi cer şi aceşti/ cu ochii plesniţi de regină/ când toarnă ambrozie-n ceşti!/ dar regele-i gata să vină/ învins şi rănit din război!/ îi toarnă cucută-ntr-o doară/ şi beau şi vorbesc amândoi!/ şi regele-ncepe să moară!...// Sunt rege şi încă sunt viu?!/ sătul de minciuni şi tirade,/ acum vreau cucuta, că ştiu!// De ce să-l întreb pe Socrate???”//...(Aveţi puţintică răbdare!)

Citit 680 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.