MARIA DE LA GARĂ (II)

MARIA DE LA GARĂ (II)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Da, aşa mi se pare! Că sunt însoţit de o mie şi una de mirese în mersul meu spre Gară, în iarna aceea, să-l aştept pe tata cu trenul de Bârlad şi cu pâinea noastră cea de toate zilele! Un sac plin cu pâine! Pâine neagră şi mare! Dublă, cum i se zice! Da, chiar aşa mi se pare! Şi chiar aşa gândesc! "ninge cu mirese, doamne, dinspre nord şi dinspre gară,/ şi eu nu pot a fi mire, sunt mărunt şi este-mi frică/ nu cumva să se destrame vraja asta legendară,/ care-mi clocoteşte-n fire şi-n tot trupul mă furnică!// şi mă duce hăt departe, într-un rai şi într-o nuntă,/ unde vine toată lumea să se-ncânte şi să vadă/ cum că sufletul meu tandru din făptura mea măruntă/ e un om picat din ceruri, e un mire de zăpadă!// ninge cu mirese, ninge fără doar şi fără poate,/ dinspre nord şi dinspre gară ninge, doamne, cu mirese!/ şi eu merg şi merg întruna! ce frumos şi cum(se)cade/ se pogoară dinspre nouri mii de-atingeri ne-nţelese!// mii şi mii de mâini întinse într-o sfântă alintare/ mă îndeamnă la păcatul de a crede că sunt mare,/ mult mai mare şi mai hâtru decât făt-frumos din basme,/ într-această feerie cu puzderii de fantasme,/ într-această întâmplare multă şi paradoxală,/ dată pentru mine, parcă, să învăţ că niciodată/ n-am să scap de tot ce-nseamnă vis şi căutare, şcoală/ ş-aplecare spre cuvântul dumnezeu - mamă şi tată!// mii şi mii de voci mă cheamă să ne-aşternem peste vale,/ peste deal, peste zăpodii, peste culmi şi peste zare.../ să ne-aşternem peste timpul straşnic al măriei-sale,/ grâul... grâul de sub brazdă, grâul cel fără de care/ am scânci aria foamei toată viaţa lungă, scurtă,/ am vârî războiu-n pace pentr-o ţandără de turtă,/ ne-am ucide fără milă, pentr-o ţâră de făină.../ şi am crede cum că nimeni-nimeni n-are nici o vină!// merg şi merg şi merg întruna, grâul parcă mă aude/ şi mă spune la mirese că mi-i gândul cumsecade,/ că mi-s nemaiauzite şi că mi-s nemaivăzute/ toate visurile mele despre pâinea cea de toate/ zilele şi că sunt gata să ţin cald pe arătură,/ nu cumva să-ngheţe bobul azimelor viitoare,/ că sunt mic, dar pot fi mire, cu asupra de măsură,/ căci rostesc dumnezeire, rost şi milă şi mirare!// ninge cu mirese, doamne, dinspre nord şi dinspre gară,/ dinspre unde vine tata cu o pâine-n mâna stângă/ şi c-o cruce-n mâna dreaptă!... doamne, ce frumos e-afară!/ cât de sfântă este-mi calea trecătoare chiar pe lângă/ ceastă-ntindere adâncă şi înaltă, care-ascunde/ viaţă-n fire fermecate, multe, scumpe şi fecunde!"//... (Stai să vezi)

Citit 790 ori Ultima modificare Vineri, 25 Noiembrie 2022 10:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.