Dragă [şi ne(mai)pomenită] Marie de la Bibliotecă,
Ultima ta epistolie m-a găsit la baza nucului bătrân! Chiar dacă-i Toamnă splendidă ca Tine, cest venerabil pom încă mai are bază! Şi nu stau sub Coroana Domniei Sale pentru că mi-i cald, ci pentru că-l păzesc de Ciori şi de Oameni, mai ales de Oameni! În ciuda bătrâneţii, cest copac fructifer face nuci multe! Chiar foarte multe! Din ce în ce mai multe! Iar negrele astea multe, din ce în ce mai multe, fură şi ele, săracele! Ca oamenii fură! Dar oamenii se întrec! Sunt în stare să fure şi umbra cestui nuc răbdător!
De asta stau şi-l păzesc! Şi cred că trebuie să-l apăr şi la Iarna care se aude cum se pregăteşte să vină dinspre partea de nord a Siberiei de sud! Bipezii ăştia de laborator sunt chitiţi să-l doboare şi să-l pună pe foc! Prin urmare, n-am de ales! Stau la baza nucului bătrân şi păzesc nucile şi umbra nucului bătrân! Dar, şi aşa, trebuie să fiu foarte vigilent! Ştiţi şi dumneavoastră că nu-i bine să te pui cu Ciorile şi cu Oamenii, cu Hoţii, adică! Astea şi Ăştia nu ştiu carte! Ele şi ei nu ştiu să-(şi) (mai) cetească nici buletinul de identitate, darămite „Prostia Omenească” de/scrisă de Ion Creangă, sau „Cioara” de/scrisă de Topârceanu! E posibil să-mi fure chiar şi mâinile, ca să nu am cu ce să (mă) (mai) apăr!
Apără şi fereşte, Doamne!... Aşadar, asta-i cauza pentru care scrisoarea ta m-a găsit la baza nucului bătrân! Printre altele, mă rogi să dau o fugă până la tine, adică la Bibliotecă, şi să-ţi aduc o Poezie scrisă de doamna Iolanda Cremene, pe vremea când publica în „Convorbiri Literare”! Cu părere de rău, îţi scriu că nu pot veni! Nu mă lasă inima! Şi, mai ales, nu mă lasă umbra nucului bătrân! Însă, fiindcă nu pot să te las fără una dintre cele mai frumoase poezii rămase tablou, îţi trimit „După cum urmează” prin intermediul ziarului „Viaţa Liberă”! Să vezi (şi tu) ce şi cum a putut Iolanda să gândească şi să scrie cu Adresa mea!...
”Chiar trebuie să înţelegi,/ chiar trebuie să fii atentă:/ încet-încet, mă sui în cărţi!.../ încet-încet, mă fac legendă!// Nu las nimic în urma mea:/ nici bucurii şi nici regrete!.../ doar adevărul că am fost/ simplu Ion şi Moromete,/ doar liniştea că am iubit/ şi mori de vânt nenumărate,/ şi lebede care-au cântat,/ şi rugăciuni, dar şi păcate!...// Şi c-am avut vro doi Părinţi/ mereu cu lacrimă absentă,/ şi s-au suit, încet, în cărţi,/ şi s-au făcut, încet, legendă!”//...[Publicitate: „Căci nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor” - Miron Costin]
