(!) Bună ziua, Doamnă... ai uitat/ Rochia Visării mele-n Sat,/ Rochia cea Fără de Sfârşit:/ cea din care-n Iaduri ai fugit,/ cea pe care-o strig şi-o mai aud,/ Rochia cea fără de-nceput!// Bună ziua, Doamnă... am lăsat/ Zmeul necăjit şi demodat,/ şi-am venit să mă des/fac deştept/ şi viteaz şi şmecher... şi s-aştept/ mură-n gură, Mană de la Cer/ şi Iertare de la Doi/Pi/eR!// Bună ziua, Doamnă... te sfărâm/ dacă tai Nălţimea din Salcâm,/ din Salcâmul nostru-mbătrânit,/ plin cu Păsări Fără de Sfârşit,/ din Salcâmul nostru Strâmb şi Mult,/ plin cu Păsări Fără de-nceput!// Bună ziua, Doamnă... vin şi eu/ sub Salcâmul prins de Curcubeu,/ vin să ne suim până la Cer,/ fără Teama celui Doi/Pi/eR.../ iar din Cer să facem Rochii Lungi/... (bună seara, Doamnă!)... pân-atunci (!)
(!?) Vioara cântă Singură când tace/ Violonistul... iată-l cum aduce/ departe(le) încoace, mai încoace,/ cu Ochii duşi, amirosind a Cruce/ aproape, mai aproape, până-nchide/ Pleoapele şi Porţile... şi până/ când Ultima Secundă-l mai îngână/ din Marile Celeste Carotide,/ din Marile Aorte Siderale,/ prin care Vlaga Lui şi a Vioarei/ a curs şi a Hrănit al, a, ai, ale.../ mi, re, la, sol... şi Cheie Fiecare-i (!?) Vioara cântă Singură când moare/ Violonistul... iată cum se-aude,/ cum tremură Albastrul din Cicoare,/ cum cad culori din Curcubee Crude/ şi lunecă pe Marile Canale/ şi Lungi ale Plecării tocmai unde/ Stăpânul Tainei drege Balamale/ şi potcoveşte Primele Secunde,/ să se deschidă iarăşi Poarta Ceea/ şi să pornească Timpul, să reziste/ la mers până Acum, să ceară Cheia/ sol, la, re, mi... Vioarei Celei Triste (!?)//
(!) Mă duc să ascult Veşnicia.../ nu ştiu ce să-i dau, să Priceapă/ că-n susurul ei se ascunde/ Uitarea Strigării la Grabă,/ că-n Pântecul său încolţeşte/ Sămânţa Nimicului care-s/ şi care s-adună cu Altul.../ s-adună şi face Antares!// Mă duc să Priceapă că nu e/ Străină şi Singură-n Noapte,/ şi-n Zi, şi-n Lumină, şi-n Beznă,/ şi-n Clipe mai Crude, mai Coapte,/ şi-n Vorbe mai Reci şi mai Calde,/ trimise de cele Nimicuri/ mai Lungi sau mai Scurte... ca Viaţa/ descrisă şi-nchisă în Plicuri,/ închisă şi dată Uitării,/ s-o ducă Ofrandă la Moarte.../ cum chiar şi Antares şi Zero/ în Pântecul celui Departe/ se pierd şi le-nghite Tăcerea/ din Lungul şi Largul Veciei!//... Mă duc s-o ascult, să Priceapă/ că-i dată şi Sieşi... şi Mie-i (!)
