VODEVIL [cu mască?! fără mască!?]

VODEVIL [cu mască?! fără mască!?]
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou”

(!) sigur că da: n-am vrut să n-am o bella donna

cu treacă-meargă dimineaţa şi cu ceai,

cu lugu-lugu şi pupici până n-amiază -

şi după aia foaie verde n-am şi n-ai (!)

(!) n-am încotro, n-ai încotro - n-avem ce face -

ne prea/gătim - în seara asta-i bal mascat:

eu - scârţa-scârţa - ostenesc la madrigale,

iar tu mă strigi să repetăm în vis şi-n pat (!)

(!) ce bine-ţi şade, minunata mea suveică:

rochie lungă până-n seară, până-n zori,

până la capăt - balul cesta-i fără capăt -

sigur că da: fără sfârşit, de multe ori (!)

(!) şi ce cadril, ce bolero... şi ce mătase,

ce negru viu pe-atâtea trupuri - ă, hă, hă! -

ce măşti, ce sus, ce fals, ce jos, ce hai încoace -

dar numai ţie nici nu-ţi şade cum îţi stă (!)

(!) şi tot aşa: vino încoace, pleacă-ncolo -

ce adăstare: eu adăst... şi tu adăşti:

un fel de pândă-n rost(o)goluri şi-n dantele -

ce rai(?!) şi iad(?!) aşteaptă dincolo de măşti (!)

(!) sigur că da: n-am vrut să n-am o bella donna -

şi n-am avut, nu ştiu să am, dar mi s-a dat

în dar... să caut alinare-n mătrăgună

şi să-mi petrec deşertăciunea... demascat (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 5645 ori Ultima modificare Duminică, 18 Iunie 2023 11:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.