Iată, au trecut cinci ani de la naştere. Am ajuns la șaizeci și cinci. Da, am șaizeci și cinci... şi o soră, Elena, în primul an de viaţă. Este foarte cuminte. Nu plânge. Şi mi se pare suspectă, mai ales că eu am boncăluit un cincinal. Iată, încep să vină portăreii şi trimişii "speciali" pe la porţile oamenilor. Vin zâmbind mefistofelic, adică rânjind. Vin să convingă gospodarii să se treacă şi să-şi dea averea, indiferent că-i mare sau mică, la Gospodăria Agricolă Colectivă, model identic şi utopic al colhozurilor sovietice. Vin la poartă cu celebra butadă "vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă!" Unii săteni se "trec" din prima la "grămada" rurală. Alţii refuză categoric. Cei care nu vor sunt ameninţaţi direct sau voalat, sunt avertizaţi cu "voce tare". Unii dintre alţii fug de acasă, nu acceptă cu niciun chip să participe la "cheta" statului care miroase a Stalin tocmai de la Moscova. Iată, spre exemplu, moş Iancu Cujbă se ascunde prin râpi, prin păduri, numai să nu fie găsit de "comisia" purtătoare de argumente verbale, dar şi contondente. Se aude prin cătun că foarte mulţi "duşmani ai colectivei", ai "poporului", adică, au fost "descoperiţi" prin tot felul de ascunzători, au fost criticaţi cu "blândeţe rusească de la centru", dar şi ciomăgiţi prin beciurile Miliţiei, care beciuri, gata, încep să dea "roade". Iată, tata Gheorghe se opune vehement când vine "comisia". Tata poartă cămaşă verde, adică simpatizează Legiunea. Se pune în "gură" cu grupul de "convingători" şi, în special, cu învăţătorul Mardare, "capul" din vârf al propagandiştilor. Chiar se pişă pe Mardare, la poartă. Chiar se evită, în ultima clipă, o păruială în acest paradis tulburat de "principii" comuniste. Noroc de mama, înscrisă în rândurile deputaţilor pentru intrarea în partidul unic, fiindcă, altfel, nu l-aş mai fi văzut pe tata mulţi ani înainte, sau, poate, niciodată. Sigur că da! cu asemenea imagini mi-am "dotat" creierul şi drumul!... Sigur că da! tata n-are încotro! şi, în schimbul anulării cercetărilor asupra întâmplării din poartă, semnează intrarea "de bunăvoie şi nesilit de nimeni" în marea gogoriţă a colectivizării, în iureşul care avea să-i sărăcească pe toţi, să-i "înveţe" cum să-şi piardă instinctul proprietăţii!... Iată, gardurile din scânduri, puţine, sunt pline cu lozinci mobilizatoare: "Cu toţi şi cu toate, hai la GAC!"; "Votaţi candidaţii Frontului Democraţiei populare!"... Auzi, "democraţie populară!"... Nimic mai stupid!.. (Să vezi trai pe vătrai!)
LOVITURA (XI) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
