Cu lacrimi în ochi alerg înspre casă! şi cu manualele şi cu cerneala şi condeiul în traista făcută de mama! şi cu sora mea dintr-a treia după mine şi după tot alaiul de şcolari mai mult ori mai puţin bucuroşi că au dat nas în nas cu Şcoala, prima zi de şcoală, prima zi şi primul pas de trecere şi de îndreptare către Încolo, către o Taină, către un Necunoscut, către alt Necunoscut, întotdeauna altul, niciodată acelaşi!... Zbor, nu alerg! zburăm, nu alergăm! mai ales că ne ajută costişa înclinată cât jumate de unghi drept, care costişă începe din Poiană şi se opreşte în râpa de lângă imaşul lui Ghiţă Fluture şi al lui moş Capotă, imaşul pe care, când mergem cu vacile şi cu oile şi cu caprele la păscut, Titi al ţaţei Măndiţa ne re/citeşte poveşti muritoare şi nemuritoare, şi noi ascultăm cu urechile lungi şi mari şi ciulite şi clare până la orizont!... Sigur că da! mama ne aude de departe, de prin poghiazuri sau de prin grădină, unde munceşte fără hodină! ne aude şi vine într-un suflet la poarta de nuiele împletite orizontal! şi nu numai mama ne aude! şi celelalte mame vin la marginea drumului să-şi vadă odraslele mai bogate cu o zi de învăţătură!... Uite, mama întinde braţele spre mine şi dă-n lacrimare! oare de ce? oare ce crede? oare ce va să-mi spună?... da, nu zice nimic deosebit, legat de şcoală! îşi şterge încet plânsul şi ne îndeamnă să stăm la masă!... eu şi sora mea, fiindcă fratele n-a apărut încă de la şcoala din Rădeşti!... mâncăm lapte de vacă îngroşat cu făină de grâu! e bun! e bun tare! mâncăm pe săturate! eu mănânc mai lacom! mama nu mănâncă! mereu o aud că a mâncat oleacă mai înainte! dar nu-i adevărat! ştiu că mama lasă mâncarea pentru noi, să ne ajungă nouă, şcolarilor şi preşcolarilor!... tata nu-i acasă! e plecat să aibă grijă de drumurile şi podurile Patriei! e plecat să-i suduie în voie pe cei care l-au forţat "de bună voie" să se înscrie la colhoz!... Gata, scoatem manualele şi caietele de abecedar şi aritmetică! şi desenăm beţe, cârlige, cifre, litere, tot felul de semne ajutătoare înclinate, drepte, strâmbe, rotunde... o zi, două... o săptămână, două...!... gata, ştiu să scriu, să citesc, să socotesc...! domnul Lascăr îmi pune nota 9 pe carte şi pe caiet!... sunt bucuros cum numai atunci, în vara aceea, când am găsit, după o ploaie torenţială, prin fundul râpii, o cheie de biserică, şi m-am lăudat la toţi marii şi toţi micii din cătun!... da, o cheie de biserică, pentru că numai bisericile se încuie! în rest, nimeni nu încuie casa, ci pune cobiliţa-n uşă!... cheia seamănă cu 9 la Citire!... ATÂT!
LOVITURA (XV) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
