Şi, dacă n-are flit la ea, n-are cu ce să mă dea, nu? Dar dacă, cine ştie, îmi dă papucii? Dacă mă trage pe dreapta? Dacă mă trage pe sfoară? Dar dacă mă duce cu zăhărelul, cu preşul, cu...!...
Sigur că da! o întreb aşa, subtil şi de sanchi, dacă are în geantă substantivele de mai sus, şi-mi răspunde la fel de criptic, surâzând nonşalant: "eu nu umblu cu de-alde astea, dulcele meu companion! eu sunt campioană la sinceritate! eu niciodată nu mă joc de-a sufletele persoanelor şi personalităţilor pe care le întâlnesc în cale! în cel mai rău caz, te duc cu trenul! nu vezi?"...
Sigur că da, văd! cum să nu văd? văd că-mi tremură mura-n mine de bucurie şi emoţiune! cred că, din staţie-n staţie, simt cum mă umplu cu cărbuni, mă înfierbânt şi mi-i frică să nu care cumva să mă dea pulsul afară din vagon, să n-o iau razna, să nu afle mama ce fac eu prin trenurile patriei!... Cam pe la Târgu Bujor, femeia îmi zice franc: "tare aş mai vrea să te îndrăgosteşti de mine! pe mine mă cheamă Miţa şi stau în Bârlad, pe vârful dealului cu cimitir! stau cu părinţii, că nu-s măritată! mi-ai citit o grămadă de poezii şi cred că eşti foarte deştept! ehei, de când aştept să mă admire, să mă răscolească şi să mă scurme un poet! ce te uiţi aşa năuc la mine? mie-mi placi, chiar dacă nu eşti rupt din soare! nu te mai codi, nu te mai ruşina atâta, dă mâna la mine şi hai să fim prieteni! ce, nu cumva iubeşti singurătatea? că doar aşa sunteţi voi, poeţii ăştia cu capu-n nori, nu?"...
Sigur că da! dau în clocot, mi se pare suspectă tirada Miţei, îmi vine să fac pasul îndărăt, parcă îmi miroase a băşcălie "trimiterea" la singurătate!... Şi chiar îmi amintesc o strofă din creaţia lui Ioanid: "Căci numai suprapoezia/ a ars cămaşa mea de mire,/ predestinând singurătăţii/ un loc la supravieţuire!"... Îmi aduc aminte această strofă şi mă inundă un fel de "grijă", gândindu-mă la cât şi cum s-ar tăvăli de râs mentorul meu, dacă i-aş povesti "galanteriile" mele cu misterioasa şi imprevizibila Miţă din tren!... Oricum, indiferent ce se va petrece cu mine şi cu ea, nu renunţ la Iaşi, abia aştept să mă dau jos şi să mă duc să-l văd pe poetul care a zis: "Va trebui să-mi strici şi somnul morţii/ cum somnul vieţii mi-ai stricat.../ lega-ţi-aş eu de gât talanga lunii/ cum de talanga poeziei sunt legat!"... abia aştept să-mi umplu trupul şi sufletul cu văzduh moldav, să mă sui pe Râpa Galbenă şi să mă pierd spre "Bolta Rece, spre "Trei Salcâmi", spre "Trei Sarmale"!...
Sigur că da! însă, până acolo şi până atunci, iată ce fel Miţă suavă mi-a răsărit în tren!... (Să vezi!)
