Doamne, ce însemnează Cel de Sus! ce minune poate să facă! ce fel l-a scăpat pe zbânţuitul atotputernic cititor în tămâie şi-n agheasmă! vezi? dacă a fost credincios, nu l-a luat gaia, nu?... oare, dacă aş fi picat eu, mai apucam să scriu despre întâmplarea cu preotul şi cu Miţa?... Asta iar mă strânge de mână: "eu îţi spun să nu stai degeaba, iar tu aprinzi lumina?! chiar te faci că nu pricepi? ce stai aşa gânditor? ce te frământă? chiar te deranjează prezenţa mea? hai, fă ceva, că se termină tunelul! chiar ţi-i frică să te înamorezi de mine?"...
Sigur că da! victorios, trenul iese din tunel, ca popa, atunci!... Mă simt învins de Miţa, şi-mi trec prin cap alte versuri ale dragului mei Ioanid: "poeţii n-au familii, au iubite,/ poeţii, bunăoară, sunt, cu toţii,/ cei care lasă lumea pentru alţii,/ poeţii curg mereu de-a lungul nopţii!"...
Sigur că da! de-a lungul nopţii, prin noapte, cu o Miţă insistentă şi aproape devoratoare alături! iat-o, îi pare rău că nu mai suntem în tunel! iat-o, face 13/14, cum şi minerii au făcut în 13/14 Iunie, altădată, da? iat-o, e gata să mă scuipe în ochi, să-mi reproşeze că-s babalâc!... Şi eu, eu ce să-i fac? îi recit "O salcie pe malul apei", poezia cu care m-a debutat Ioanid Romanescu în "Convorbiri literare"! i-o recit ca un "actor" specializat în botanică la coada vacii, ca un maestru notoriu în morişcă de cărăbuş şi în sfârlează cu fofează!... şi ea se face că mă ascultă, dar dă din mâini a lehamite, parcă ar vrea să scape de mine, să sar naibii din tren! asta ar vrea, însă ochii îi sticlesc inundaţi de un gând pe care nu-l pot intui, nu-l pot pătrunde, deocamdată!... Iată, locomotiva gâfâie, geme şi fluieră Docăneasa, mica mea gară romantică şi tristă! iată, locomotiva fluieră Bălăbăneşti, fluieră Griviţa... fluieră şi se apropie de Bârlad!... Miţa, ca şi cum a uitat "episodul" cu subtilităţile şi cu lumina din tunel, începe iar să zâmbească... pe când eu îmi amintesc versurile unui hidalgo de fum, poetul Cezar Ivănescu: "e bine-n gară că miroase-a dor/ şi a batiste în la revedere.../ despărţirile se nasc şi mor/ în fum de mici şi-n gust amar de bere!"... Numai miere şi lapte, fantastica mea Miţă mă roagă s-o ajut să-şi care bagajele până acasă! şi, dacă vreau, pot să stau în compania ei până la ora când vine acceleratul din Bucureşti pentru Iaşi!... Sigur că da! băiat bine-crescut, dar naiv cât cuprinde pământul dintre Galaţi şi Bârlad, iau bagajele grele ale Miţei... "şi dă-i şi cară, şi cară şi dă-i" la deal, fiindcă acolo stă şi meditează prezumtiva mea cucerire, nu?... (Stai să vezi!)
