Bărbatul de la răscrucea din ziarul anterior nu-şi poate ascunde uimirea, dar şi spaima, când aude că zvârluga imediat viitoare mireasă are două miliarde şi cinci sute de milioane de ani. Nu ştie ce să-i răspundă, dar parcă nici nu are suficient curaj. Se uită cu mare atenţie la arătarea din faţa lui, o studiază ca pe un material didactic şi chiar ar vrea să continue conversaţia cu fosila în goană după bunăstarea civilă, nu cumva ceastă întâmplare să se risipească, să se piardă în negura istoriei, în tenebrele ignoranţei... nu cumva să fie acuzat de posteritate că a ratat asemenea subiect, asemenea paradox. Sigur că da!... Bărbatul îşi ia inima-n dinţi, scuipă în palme, îşi face trei semne de cruce-n răscruce, se uită la cer, îşi drege glasul şi răspunde: =Am şaizeci de ani. Dacă dumneata spui că-s chipeş mai mult decât tine şi mai mult decât mirele tău, te interesează direct şi unilateral. În ce priveşte invitaţia pe care mi-o faci, sunt sincer şi emoţionat, îţi mulţumesc foarte mult, dar n-o pot onora. Nu pot merge la cununia voastră civilă, fiindcă sunt mort. Sunt mort de multă vreme. Sunt mort de când aveam şaizeci de ani. Şi, de atunci, nu i-am mai numărat. Dacă te cercetez mai amănunţit, mi se pare că te cunosc de undeva. Nu-i aşa că am fost născuţi în aceeaşi maternitate, că avem aceeaşi zi, ba chiar aceeaşi clipă de naştere? De ce-ai întârziat atâta în viaţa asta? Regret că trebuie să fiu de acord cu tine când spui că arăţi nasol. Vezi, dacă te măritai la timp, dacă mureai la timp, dacă toate la timp... nu ajungeai să vezi că totu-i plictisitor, banal, inutil!... Cum îţi ziceam, poţi să calculezi de când sunt mort. Sunt mort, dar am învoire de la Cel cu Centrul peste tot. Am ieşit să-mi iau nişte aer, am ieşit să-mi scot ochii la plimbare, să văd cum a evoluat ne/omenirea. Gata, sunt lămurit. Înainte de a ne saluta pentru despărţire, te rog să-ţi aduci aminte ce i-a spus moartea lui Ivan Turbincă, în finalul poveştii, când acesta a închis-o în sicriu şi a dat-o pe Apa Sâmbetei. Dacă nu mă înşel, mi se pare că aşa i-a strigat de acolo, din coşciugul plutindu-se către Infern: "Ai să fii bucuros să mori, ai să te târăşti în brânci după mine, rugându-mă să-ţi iau sufletul, dar eu am să mă fac că te-am uitat şi am să te las să trăieşti cât zidul Goliei, cât Cetatea Neamţului, ca să vezi şi tu cât e de nesuferită viaţa la aşa de adânci bătrâneţi!"... Cred că ai Ion Creangă în bibliotecă, da? Cred că şi moartea are dreptate, da? Gata, plec, nu mai ies! Casă de piatră! Şi scoate moartea aia/asta din sicriu!=... (Stai să vezi!)
MĂZĂRICHE PREPELEAC (XIII) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
