CERERE de OSÂNDĂ (I)

CERERE de OSÂNDĂ (I)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Să-mi fie ruşine obrazului! Cer iertare! Prezint scuze! Aştept pedeapsă! De ce toate acestea? Foarte simplu: nu ţi-am mai scris de multă vreme! De foarte multă vreme n-am mai scufundat condeiu-n călimară, n-am mai aşternut vreo două cuvinte pe coala de hârtie docilă şi răbdătoare. Şi albă. De fapt, dacă aş fi vrut cu tot dinadinsul, aş fi putut să-ţi scriu şi pe o coală neagră. Cu cretă albă pe o coală neagră aş fi putut să-ţi scriu, dacă n-ar fi fost sfânta Lene şi marele mucenic Somn...două elemente care-s în stare să distrugă tot!...

Sigur că da!...Însă, dincolo de aceste adevăruri, te rog să afli că am terminat de săpat fântâna aceea, pe care o visa şi o voia Mama, demult, dar n-a mai apucat s-o vadă şi s-o plângă de bucurie şi să-i bea oleacă de apă, sărmana! Da, am dat de apă bună şi adâncă! Sau, dacă vrei, adâncă şi bună! Şi rece, foarte rece, mai ales când e cald afară...în afara fântânii, adică! Şi, dacă mama n-a mai apucat, să bea lumea din sat, şi din satele din jurul satului, şi din jurul acestui jur, şi din tot împrejurul tuturor jururilor acestor şi acelor jururi ne/cunoscute! Să bea fiecare cât vrea...câtă sete (mai) are pentru limpede şi curat, pentru înalt şi pentru adânc, pentru murmur de izvor, pentru foşnet de salcie, pentru cântec de pasăre a tuturor şi a nimănui!

Să bea fiecare...şi să priceapă!...I-aş învăţa pe toţi (aşa, fără simbrie) să înţeleagă rostul ancestral al fântânii...numai să mă însoţească, în toată săptămâna, de şapte ori pe zi, de şapte ori pe noapte, până lângă rotundul (ori pătratul) tăcut al unuia dintre cele mai frumoase substantive feminine din Univers!...I-aş învăţa arătându-le că Luna a rămas la fel de plină, şi la fel de goală, şi la fel de ademenitoare, chiar dacă am scos-o de atâtea şi atâtea ori, cu căldarea ori cu ciutura, şi am băut-o cu cana, cu paharul, cu amfora, cu potirul, cu carafa, cu plosca ori clondirul, cu palmele adunate căuş, cu lingura...am sorbit-o cu ochii şi cu sufletele uscate în aşteptare, în renunţare, în şoaptă, în sperare şi în desperare, în rugăciune de apropiere ori îndepărtare, în cântec de leagăn ori în cântec de prohod!...

Sigur că da!...I-aş învăţa să vadă şi să audă ce înseamnă o fântână plină ochi cu lacrimile tale...lacrimile acelea, tocmai de atunci, când învăţam (împreună) să (nu) fii doamnă niciodată, să rămâi aşa, cum încă nu ştiai să fii, dar te vedeam şi te auzeam cum te străduiai să înveţi a fi, lăcrămând, zi şi noapte, cu tot cu Lună, la rădăcina aproape stinsă a Catedralei, adică a cestei Fântâni!...Pentru astăzi, închei astfel, aici şi acum! Şi te rog să nu uiţi de pedeapsă! Pe mâine!

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 714 ori Ultima modificare Duminică, 18 Februarie 2024 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.