Trebuie să mă grăbesc fiindcă mâine vine imediat, vine foarte repede, mai ales când vine cu povara, cu emoţiile, cu ne/aşteptările întâlnirii de gradul zero. Trebuie să mă grăbesc, dar nu mă grăbesc. Nu pentru că aş avea ori nu aş avea timp destul, ci pentru că nu vreau, din cauza vitezei/pripelii, să ratez necesitatea, impactul, farmecul, frumuseţea (sau banalitatea?) cestei vederi promiţătoare/devastatoare. Cred că se poate întâmpla orice şi cred că motivele fetei sunt foarte serioase, atâta vreme cât bădia Iancu Cujbă cică fata împleteşte coroane din flori nemuritoare încă de când împlinise doi ani.
Cică mergea singurică pe marginea grâului, culegea imortele mov şi rostea "mama"... ca un fel de chemare şoptită, ca şi cum maică-sa ar fi fost ascunsă printre maci, spice, pălămide şi cicori ne/muritoare. Şi cică fetiţa (de atunci) avea curaj să umble şi prin măreţia/inima lanului, şi abia dacă i se vedeau zulufii tutunii pe vârfurile celor mai importante paie din lume. Şi cică tot timpul zicea "mama", dar nu se sinchisea de prezenţa ori de trecerea prin preajmă a sătenilor cu lăptărese la păscut. Şi cică atunci împletea coroane mai mici decât acum, însă tot mai mari decât mici... ca să le zici coroniţe. Desigur, l-am iscodit pe bădia Iancu dacă ştie ce făcea şi ce face fata cu coroanele, iar el cică fata le ia în spinare şi pleacă în sus, încolo, spre gară. Bădia bănuieşte că fata le dă/vinde (pentru bani de acadele) călătorilor care pleacă.
Nu?... Da!... Însă... (îmi zic pregătindu-mă de întâlnire)... în cincisprezece ani, oare să nu fi atras atenţia nici unui om o fetiţă cu nemuritoare coroane-n spinare, într-o gară mică şi pustie de multe ori?... Atâtea sute şi sute de coroane, atâtea sute şi sute de zile... şi o fată cu nemurirea-n spinare, rostind "mama"... mi se pare imposibil să nu fi pus măcar un semn de mirare/întrebare, să nu fi stârnit vreo curiozitate de femeie mamă! Şi, unde mai pun, am trecut şi eu de atâtea şi atâtea ori prin gara aceea, prin gările acelea, dar nu am văzut-o niciodată!
Sigur că da... cu atât mai mult trebuie să mă pregătesc amănunţit, trebuie să văd fata din grâuri, fata din salcâmi, fata de pe marginea pâinii! Cică foarte mulţi trecători au auzit-o zicând în şoaptă: "Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care bei înfrigurată/ e făurit din taina sfântă, din taina unui trup de fată//...// şi trupul tău care mi-i astăzi cel mai iubit dintre limanuri/ va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri?"... Bineînţeles, mă bântuie întrebarea: cine-i fata cu Omar Khayyam în suflet? de ce vrea să mă vadă?... Gata, se apropie mâine!... (Stai așa!)
