Aici, taman aici, unde mă pregătesc să scriu această lucrare de control, locuieşte satul. Satul acela, fost acesta. Şi, aici, exact aici, în fostul acesta, toate casele sunt la marginea satului, parcă aşteaptă pe cineva. Parcă aşteaptă aşa, continuu, pe cineva discontinuu. Pe cineva care vine rar, ori nu mai vine, ori a uitat că suflarea satului, cu tot cu sat, stă numai la marginea satului şi nădăjduieşte până la moarte. Şi nu numai că nădăjduieşte, ci şi crede.
Aici, taman aici, unde scriu această lucrare de control, oriunde ai pleca, tot acolo ajungi. Aici, numai aici, toată lăţimea este egală cu toată lungimea. Nimic nu-i minus. Nimic nu-i plus. Doar dragostea de loc, de mod şi de timp şi de vreme prisosesc, drept pentru care poate pofti şi poate veni oricine să-şi ia cât vrea, dacă mai are trebuinţă de loc, de mod, de timp şi de vreme. Aici, şi numai aici, toate fântânile stau multe şi lungi.
Stau pline mereu cu apă neîncepută şi cu păsări neîncepute. Stau pline mereu cu Lună, cu toată Luna. Atât: numai să vii, să ieşi din discontinuu, să mergi la fântână şi să-ţi scoţi o căldare cu Lună. Şi să bei apă cu Lună din căldare. Şi să vezi că numai aici, şi numai aici, toate păsările sunt linii cu aripi. Şi numai aici cred că Mama niciodată nu moare. Şi numai aici Luna şi Mama nu se sfârşesc niciodată. Numai aici mi-a pus Dumnezeu mâna pe frunte… şi am zis: Mamă, ce mână are Dumnezeu!... Şi numai Aici pot şti de unde vine Acolo. Şi o aud pe Mama strigând: vino mereu!... Şi numai aici, taman aici, l-am cunoscut pa Tata cu ochi albaştri. Numai aici Tata nu poate avea alt fel de ochi. Şi numai cu ochi albaştri se poate uita după Mama plecată-nspre Neuitare. Mama… femeia care mă scuipă frumos şi cu grijă să nu mă deochi!...
Aici, taman în locul unde toate casele mereu sunt la marginea satului şi unde scriu această lucrare de control la marginea satului, taman aici mă duc mai Târziu, de parcă nu aş avea nici un strop de Devreme. Însă, spre marele meu noroc, aici am pus trecutul să mă aştepte în viitor, uite-aşa, să nu am nici o şansă de fugă şi de scăpare din ochii de Argus ai doamnului Învăţător!...
Sigur că da!... Taman aici, şi numai aici, în satul acela, fost acesta, am văzut şi am auzit şi am învăţat cum păsările îşi fac şi îşi cară cuiburile în spinare, cum oamenii ştiu să-și facă şi să-şi bea fântâni cu gurile-n jos. Şi numai aici am descoperit frumuseţea Morţii… picior peste picior. Şi numai aici, „prin Văile Golgotei”, cum spune un Ion Avram scriitor, toate casele stau cuminți la marginea satului frumos, dealurile umblă ziua şi noaptea pe drumuri şi vor să mă întorc Aici, în mijlocul suflării sale, până la sânge, până la os!
