DOMNIȚA UITATĂ

DOMNIȚA UITATĂ
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Printr-o epistolie manuscrisă (amirosind a floare trecută de salcâm şi a fluture fără viitor), o domniţă rămasă de strajă la fereastra Cetăţii Neamţului, exact pe marginea sudică a Istoriei de nord, mă roagă să-i scriu despre noroc şi răbdare, despre resemnare şi aducere-aminte. Şi nu pot s-o refuz. Nu pot... deoarece mi-a  trimis şi o invitaţie în graţiile şi-n odăile sale cu parfum de levănţică şi gutui. Şi uite ce se spune-n acest pastel paranormal printre potcoave pierdute... dar (mai ales) printre cuvintele/rândurile istui hrisov lămuritor, halucinogen şi definitiv!

1. Geneză

„În toamna asta nu mai plec de-acasă!/ nici o plecare nu mai are preţ!/ rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă/ şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ!”...//

2. Prefață

„N-am nici o menire... şi caut năuc,/ prin geamuri, pe drumuri!/ îmi bate aproape (o creangă de nuc)/ atunci(uri), acum(uri)!// Nu-i nimeni acasă... nici eu nu mai sunt/ aşa, ca odată!/ e toamnă pe moarte şi plouă mărunt!/ dă, doamne, zăpadă!// Dau lupii în sat... şi stă inima-n cai!/ şi luna s-ascute,/ să-ţi taie cărare când vii să-mi mai dai/ potcoave pierdute!// Mai am doar un colţ de lumină... şi-l ţin/ în ochi, să nu cadă/ odată cu „lacrima christi”! amin!/ dă, doamne, zăpadă!// Scriu linii pe aburul nostru(lui) geam,/ cu gândul la tine!/ nici tu nu mai vii să citeşti din Khayyam! nici el nu mai vine!// Potcoave pierdute adună încet/ norocul la poartă.../ dar cine descalecă alt Nazareth?/... Dă, doamne, zăpadă!”//

3. Postfață

„Cum cată la mine, cu ochi mari şi rari.../ cum cată şi tace.../ îmi pare că-s gata cireşii amari.../ şi-ncepe o pace!// O pace cu fructe departe şi sus,/ cu dulcele-n silă.../ mai bine război şi o rană în plus,/ decât aşa milă!// Zadarnic s-anunţă în ramuri frumos/ şi mult pân-la sânge!/ şi dacă războiul ajunge pe jos,/ cum, cine îl strânge?...// N-a fost niciodată devreme! n-a fost/ mai Toamnă în Fire/ şi-n pricina care-a uitat pe de rost/ un Crizantemire!// Şi ochii se-ncumetă goi, prin arţari/ cum umbra culeasă!/ îmi pare că-s gata cireşii amari,/ Crizantemireasă!// N-a fost niciodată mai linişte cum/ această-ntâmplare!.../ Ce pace urâtă!.../ dă, doamne, acum,/ cireşe amare!”//... (Cuprinsul - în ziarul de mâine!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 623 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Ianuarie 2025 15:48

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro