(cu toată admiraţia pentru Santiago, eroul lui Hemingway)
Nici în ruptul capului nu vrea să renunţe. Ţine morţiş să se ducă tocmai la dracu-n praznic, pe aşezătura Pupezenilor, într-o baltă, să ia nişte papură, că vine toamna şi e vremea să înfunde butoaiele. Astea-s cam vechi şi scapă vin pe la gardină şi printre doage. Şi trebuie păpurite, nu? Şi papura nu se găseşte pe toate drumurile, chiar dacă unii se fasolesc şi caută nod în papură din te miri ce şi peste tot…
Nici în ruptul capului nu vrea să renunţe. Mama încearcă să-l oprească zicându-i că luăm câteva fire de la Iancu Cujbă...eu îi promit că-i cumpăr un maldăr din Galaţi, că ăştia se pregătesc de mustării şi aduc o grămadă…dar el, nu şi nu, nu vă băgaţi voi unde nu vă fierbe oala! vedeţi-vă de treaba voastră! nu mă fleorcăiţi la cap! ce, eu mă bag în blidele voastre? mă bag eu în poezia ta? nu vedeţi că-i gata poama? Şi, la urma urmei, fac ce vreau! da?…
Nici în ruptul capului nu vrea să renunţe. Se pregăteşte de cu seară: rubaşca aia cu multe buzunare, briceagul, frânghia, sârma, cherpedinul, batista, cizmele verzi, ruleta aia mică, băţul de sprijin şi de corn vechi…se scoală cu noaptea-n cap, se foieşte, verifică din nou ce trebuie să aibă la el…şi cam pe la şase ceasuri iese pe poartă fluierând, chiar dacă-i bătrânel şi firav şi bolnav…timpul trece, mama îşi face griji, trec patru ore, mai trec două, şi încă două, chiar intrăm la gânduri negre…pe la patru după amiază apare bătrânul cu papura pe umăr, ditamai maldărul, de parcă are o pădure de butoaie…o trânteşte în ogradă şi se aşează pe prispă, fluieră şi zâmbeşte a victorie, se scormoneşte prin buzunare, se înnegreşte la faţă, mormăie, bodogăneşte, parcă-l aud: mi-am scăpat ruleta-n baltă! ce mă fac fără ruletă? sunt un netrebnic! nu-s bun de nimic! nu-s vrednic de nimic! nu-s bun nici de zeama oului! nu fac nici cât o ceapă degerată! aerul şi văzduhul măsii!…
Nici în ruptul capului nu vrea să renunţe la ruletă. Îi promit că-i aduc eu una mai faină din Galaţi. Nici gând să asculte. În următoarea dimineaţă, cam pe la aceeaşi oră, iese pe poartă tunând şi fulgerând şi pleacă să caute ruleta. Cotrobăieşte toată balta prin mâl şi, culmea, o găseşte. Pe la cinci după amiază, apare fluierând şi zâmbind agale, cu ochii albaştri şi ruleta în mână, numai glod de la cizme până la şapcă…L-am admirat şi mi-l aduc aminte cu smerenie şi recunoştinţă, chiar dacă acum nu-i mai trebuie ruletă.
