Eşti foarte frumoasă. Lumea zice că eşti urâtă, dar nu-i adevărat. Şi eşti şi deşteaptă, pe deasupra. Dar şi pe dedesubt. Cum să nu fii frumoasă, când am scris cea mai pură şi simplă poezie după ce te-am surprins dormind singură în lanul de secară, şi nu te-am trezit, şi am stat lângă tine în şoaptă, şi erai lungă de la firul de cicoare până la firul de nu-mă-uita, şi-şi făcea ciocârlia cuib la pieptul tău respirând aer trecut prin rouă şi prin rochiţa rândunelei? Cum să nu fii deşteaptă, când te-am surprins o mie şi una de duminici şi singură şi răscolitoare în bibliotecă şi citind Emily Dickinson…"vântu-a bătut la uşă ca un om"…apoi mi-ai dat să "La Medeleni" să văd cum şi de ce s-a sinucis Olguţa ("şi viaţa năvăli în afară", parcă, nu?)…apoi mi-ai dat "Masa umbrelor" şi "Invitaţie la vals" şi "Teroarea bunului simţ"…şi mi-au spus răspicat că vrei să fii cutie de vioară sau cutie de scrisori sau sertar cu levănţică…sau (în ultimă instanţă, dacă nu se poate…) eu să fiu rug şi tu să fii chibrit? Lumea zice că eşti urâtă pentru că nu te spilcuieşti, nu te ungi cu alifii savante, nu te dai pe colo şi pe dincolo cu din astea şi cu din celelalte, nu te fâţâi când mergi, nu te ondulezi, nu te strâmbi de trei ori pe secundă la oglindă, nu vorbeşti tare în tramvai, nu stai picior peste picior cu tot felul de maimuţoi purtători de paie în nas şi de vocabular alcătuit din cel mult douăzeci de cuvinte, dintre care cincisprezece încep cu "p", nu râzi ca proasta-n aprozar…De asta zic târlanii şi bahahuile că nu eşti frumoasă, însă habar nu au ce înseamnă somnul singurătăţii în lanul de secară, singurătatea somnului sub trandafirul sălbatic doldora de vrăbii şi libelule!.. Mâine, la nuntă, să-ţi pui floare la ureche! ne întâlnim în parcul Libertăţii! ştii unde, nu? unde îţi citeam scrisorile tale de dragoste, unde îmi citeai scrisorile mele de dragoste…uite, asta e poezia despre care îţi spuneam la începutul scrisorii: "uitau să plece păsările toamna/ nimeni/ nici chiar Dumnezeu nu mai ştia să ningă/ nopţile erau adevărate victorii ale luminii/ iar secundele se izbeau aşa de tare unele de altele/ încât nu mai auzeam decât Luna proaspătă şi rotundă ca o mirare// aşa de mult o iubeam pe Maria!"…Ce zici, draga mea cutie de vioară?
