Nu cumva s-o dai altcuiva, că mă supăr tare şi rău de tot, auzi?! ai promis că o păstrezi pentru mine, şi te rog să te ţii de cuvânt! ştiu că mai sunt mulţi amatori şi chiar profesionişti, drept pentru care nu pot risca s-o pierd, mai ales că tu te lauzi cu ea în târg şi la moară, şi numai de dragul meu nu ai dat-o până acum, nu? am citit o sumedenie de păreri despre ea, şi mai bune, şi mai rele, dar nu mi-a picat în mână, n-am avut-o sub ochi! recunosc, am visat-o de câteva ori, se făcea că nu mă mai satur de ea, erai şi tu în vis, mormăiai că-i alfa şi omega (nu cred că-i chiar sine qua non, dar, mă rog, hai să te cred, da?)…am visat-o toată noaptea, chiar şi ziua s-a întâmplat de câte ori, pe cuvânt!…de atunci, îmi vine să dorm continuu, măcar în vis să fie a mea, dacă în realitate mă împiedică distanţa şi vremea asta urâtă! că, altfel, aş veni urgent şi fără comentarii, sper să nu ţină o viaţă doanda asta! desigur, vei zice că se merită orice efort, orice sacrificiu pentru ea!…te cred, n-am contraargumente, dar ce să fac? ce pot eu să fac?…mi-i ruşine să vin desculţ la tine, doar ştii că banii pentru pantofi i-am dat pe vioara care-ţi trebuia la şcoală, n-am uitat că-mi promiteai să-mi cânţi "Balada"…mă rog, am auzit că ţi-a furat-o un domn să cânte cu ea la o înmormântare!…să fie sănătos, bine că nu ţi-a furat şi ceea ce doar tu (mai) ai pentru mine! să nu te pună pârdalnicul s-o vinzi, că fac sinucidere de om, nu alta!…lasă, nu mai durează mult, uite, chiar azi sparg cutia milei (popa îmi este prieten şi n-are nimic împotrivă, mai ales că aproape toţi banii sunt puşi de mine în cutie)…şi-mi cumpăr pantofi cu scârţ, să se audă, să audă tot satul că vin la tine, în sfârşit, după promisiune (iată, şi vremea se îndreaptă de bucurie!), te rog frumos să fii acasă, nu care cumva să fii plecată după pui şi ouă, nu care cumva să umbli creanga prin pădure sau cine ştie prin ce poghiazuri să-ţi bântui arătarea, că mă supăr tare şi rău de tot, auzi?!…şi sunt sigură că ai aflat că în fiecare zi am fost la biblioteca de la mine din sat, bibliotecarul Costică m-a primit aşa, cu picioarele goale, dar a dat din umeri de fiecare dată, acum bibliotecarul a murit, biblioteca s-a dărâmat!…gata, am pantofi, vin la tine să-mi dai "Anna Karenina, mi-a zis mama că e crimă şi pedeapsă să nu citesc această carte despre iubire şi deşertăciunea iubirii!…hai, deschide poarta, că am ajuns!
Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna S Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
