Scrisoarea domnului care a iubit-o foarte mult pe doamna 10

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Azi dimineaţă, cam pe la ora când tu bei cafeaua şi ţigara de rigoare, sunt pe stradă şi frământ omătul frumos şi indiferent. Vreau să ajung în staţia de tramvai, să iau frigiderul 7 şi să mă duc la ziar. În faţa magazinului "Misterele Orfice" (cel mai frumos magazin de pe Frunzei, cu cele mai frumoase şi serioase vânzătoare, doamna Lucia şi doamna Nicoleta), patronul acestuia, domnul Gheorghe Cioromila, dă zăpada la o parte şi zvârle vorbe destul de multe şi colorate pe adresa Primăriei, în legătură cu greaua situaţie în care se află oraşul sub viscol şi sub nea.

Îl salut cu tot respectul, îl admir şi îl felicit pentru acest iureş matinal cu lopata, în văzul trecătorilor care ba înjură Guvernul, ba înjură Primăria, dumnealor vrând, adică, să vină edilul mare şi edilul mic să le ia zăpada de sub năsucul dumnealor duhnind a morgă cu carul şi a minte cu pipeta. Domnul Gheorghe fulgeră şi tună (asta mai trebuia pe doanda asta!), dar consideră că nici un gram de omăt n-ar mai sta la întâmplare dacă fiecare ar face ca dumnealui. Doar sunt mii şi mii de zdrahoni în cartier, numai potriviţi pentru deszăpezire, da? însă, care mai de care proferează măscări pe diverse adrese locale, este sub demnitatea lor să facă pârtie, dar ştiu să-şi parcheze substantivele pe trotuare şi pe unde exact încurcă utilajele cu freză şi lamă!…

Încet-încet, patronul termină omătul, se mai calmează, merită aplauze şi  chiar îmi determină impresia că vrea să candideze pentru fotoliul de primar la electoralele din vară, în aripa macră a partidului din care face parte Neculai Petrache, alt om de ispravă de pe strada Frunzei şi de pe alte străzi când umblă creanga după membri, după dragobete, după vii şi după morţi cărora le cântă iluzii de dragoste şi veşnică pomenire.

Pe bune, amândoi sunt nemaipomeniţi. Pentru că, azi dimineaţă, când tu bei cafeaua şi ţigara de rigoare, doar ei se întrebuinţau cu lopeţile prin mormanele de nea. Ei şi utilajele grele ale Transurbului, dar şi câţiva copii care făceau mame de zăpadă (cele din ziarul de ieri) şi alte şi alte ghiduşii şi jucărele de sezon.

Citit 2707 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.