Gândul că merg sâmbătă la Ghingheşti să mă înveţe Mărioara Stratulat cum se dansează în şcoala generală (e mare bal, monşer!) parcă îmi pune aripi şi îmi inundă sufletul cu aleasă bucurie. Desigur, merg aproape toţi flăcăii şi toate domnişoarele din sat, chiar dacă şcoala de mai sus este mai în jos, departe, peste deal şi dincolo de o misterioasă pădure.
Aşadar, sâmbătă, cam după vecernie şi după Sfintele Paşti, ne gătim cât mai frumos posibil, ne dăm cu parfumuri de casă, ne oglindim cu asupra de măsură, facem exerciţii de dicţie să nu ne bâlbâim din cauza emoţiilor cu fetele, învăţăm poezii şi strigături ca să impresionăm duduiţele, băieţii scot pieptul şi muşchii de sărbătoare, codanele calcă mieros şi studiat, promitem mamelor că duminică dimineaţă, în zori, după ultimul dans şi acord, suntem acasă, ne fluierăm peste garduri şi peste drumuri şi peste grădini, ne adunăm pe aria lui Victoraş a lui bădia Iancu Cujbă, tragem aer mult şi adânc, ne luăm inima în dinţi şi plecăm spre mult visatul şi mult râvnitul bal. Tocmai a stat ploaia torenţială şi glodu-i până la glezne. Nu-i nimic, ameţeala primei iubiri e mai tare ca vremea, mergem aşa, mai de-a dreptul, mai ferit, traversăm codrul, nici vorbă, domnule, de dihănii sau frică…şi hop! în faţa şcolii, balul deja clocoteşte, numai hore şi sârbe (un fel de umblet aiurea pe duşumea) săruturi pe furiş, roşu în obraji, gelozii, ochi daţi peste cap, glodul freacă aerul şi sare tocmai în tavan, eu zic poezii dansatoarelor durdulii şi focare de iubire, ele râd şi-şi văd de treabă…mă rog, nu mă pricep la curte, la cucerit redute opulente, la studiat sâni şi hapsâni cu sângele dat în fiert!…
Mărioara chiar mă învaţă să joc ce se cântă, flăcăii deştepţi ai naibii şi cu capsa pusă se învârt cu mâinile pe trupuri de drăguţe şi bricege, scandalul este în floare, dar nu bufneşte (au grijă părinţii care-şi însoţesc vitejii şi comorile)…spre ziuă, plini de praf şi noroi, facem cale întoarsă, cu inimile doldora de nădejde şi iubire şi supărare…a fost frumos, a fost foarte frumos!…Mai târziu, Mărioara s-a dus la Facultatea de Drept la Iaşi, a ajuns o doamnă a Justiţiei gălăţene…apoi a trecut Stixul, "pe ţărmul marilor garoafe", odihnească-se în pace!…Unde sunt, unde s-au ascuns balurile de altădată, de ce trebuie să demonstrăm neapărat că suntem iarbă până când osteneşte lumina? Te aştept la fântâna din vale, sub salcia din care am căzut atunci, dar nu am ajuns nici acum pe pământ!
