Unii îi spun Măiculai. Alţii îi spun Măiculiţă. Oricum, tot Petrache locuieşte şi în primul şi în al doilea prenume. Şi unii şi alţii se consideră prietenii acestui om de pe strada Frunzei (arhetip formidabil, sincer şi cinstit, săritor…la necazurile altora, băiat cu minte şi de bufet, chiar cu asupra de măsură deseori…)…ştie şi aplică fără tăgadă învăţătura din Noul Testament: pentru da, să fie da! pentru nu, să fie nu!…şi, parol, funcţionează al naibii de bine: n-ai cum să-l prinzi cu ocaua mică sau cu mâţa în sac, n-ai cum să-l traduci, de ce să-i pui curent pe clanţă, sau să-l bârfeşti distructiv, sau să-l pârăşti în târg şi la moară…în cel mai rău caz, poţi să-l invidiezi frumos, să-i fii discipol, să intri în grupul său de apostoli ai credinţei, dar şi ai credinţei…ori, în cel şi mai rău caz, să-i pui sare pe coadă, dacă în bucate nu-ţi place!…
Am trebuinţă de parale.
Vreau să merg urgent la casa părintească, şi n-am gologani pe card, că-i mic în suprafaţă şi grosime, şi încap foarte puţini bani în/pe dânsul. Mă duc la Măiculiţă şi îl rog frumos să-mi dea cu titlu de împrumut oleacă de parale. Omul mă ascultă cu atenţie şi îmi răspunde scurt: n-am! Desigur, ochii mi se opresc din vedere, orizontul mi se întunecă, abia mă pot abţine din năvala plânsului, mai ales că n-am mai fost în casa natală de multă vreme…
Chiar nu ştiu ce să fac, unde să apuc, la cine să mai încerc!…Domnul Măiculai îmi toarnă vin roşu într-un pahar de apă, zice noroc! nu-mi arde, însă ştiu de la mama că trebuie să nu iau de unde nu merit şi nu trebuie să refuz dacă mi se dă!…zic şi eu noroc! beau cu noduri, Măiculiţă mă îndeamnă să stau pe scaun, în ogradă, sub galeria de viţă-de-vie…şi-mi zice: stai liniştit, nu am bani, dar mă duc chiar acum să mă împrumut şi să-ţi dau, nu pot sta aşa, fără să fac nimic…trebuie să ne ajutăm şi aproapele şi departele, fără mândrie şi prejudecată, hai, mai ia un pahar cu vin, mă întorc imediat!…şi pleacă printre câine şi mâţă (îmi vine să cred că se ţine de farse, că s-ar putea să nu mai vină…)…nu durează mult, îl văd întorcându-se printre mâţă şi câine, cu banii în mână, mai mulţi decât am nevoie, mi-i dă…şi-mi zice: hai, mai ia un pahar cu vin, drum bun spre casă, dă sănătate din partea mea părinţilor tăi, hai, te conduc până dai colţul, că-i plină lumea de golani…te rog să mai treci pe la mine să-ţi spun că, după ce ajuţi pe cineva, prima grijă este să uiţi!…Hai, repede, că înfloreşte liliacul!
