Locuri de muncă pentru scriitori, filozofi şi înţelepţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Desigur, în asprele condiţii ale tranziţiei interminabile şi ale crizei mizerabile pentru unii şi benefice pentru alţii, fiecare sărac îşi caută posibilităţi de măcar echilibrare a veniturilor, dacă nu de creştere. Şi, iarăşi desigur, dacă aplicăm logica Văcăroiului trecut, s-ar putea să ni se pară că-i bine, dar ar fi o păcăleală mai ceva decât aceea pe care a luat-o boierul când Păcală îşi uitase păcălitorul acasă. Cu arătătorul de lemn în mână, trecutul Văcăroi se holba la o tablă cu grafic pe ea şi grongănea în faţa unor flămânzi cam aşa: tu mănânci un ou, da? eu mănânc nouă ouă, da? deci, în medie, fiecare mâncăm câte cinci ouă, da?…A dracului logică, dacă am ajuns să aplicăm media aritmetică (şi) la ouă…şi să ne amăgim că nu ne mai este foame!…

Cum ziceam, fiecare îşi caută ceva de lucru în plus faţă de salariu sau pensie sau şomaj sau vemeghe sau alte ajutoare sociale. Chiar declara cineva din "universul ştiut" că nu a mai văzut o ţară aşa de puţină cu atât de mulţi asistaţi social…şi cred că avea dreptate, nu?…Eu, de pildă, mi-am rezolvat problema echilibrului bugetar familial, angajându-mă cu normă întreagă la două firme prospere: ACIPP şi SSSBT. Prima firmă (Atelierul Continuu de Încercat Permanent Prezervative) are perspective uriaşe de dezvoltare, plăteşte foarte bine, abia face faţă cererii pe piaţa mondială, mai ales că lumea nu vrea să mai facă nici un copil, vrea să fie singură, cât mai singură pe această planetă bolnavă. Munca nu este grea, este frumos şi satisfăcător să lucrezi într-un asemenea atelier.

A doua firmă (Serviciul Special de Suit Babe în Tren) face faţă oricărei situaţii, mai ales în sezonul cald, când se aglomerează în staţiile de cale ferată fiindcă foarte multe babe vor să călătorească peste tot şi la jumătate de preţ. Mai mare dragul să le sui în tren, pe o parte…şi să le dai jos, pe partea cealaltă…şi iar să le sui, şi iar să le dai…E mai greu ca la prima firmă, deoarece babele vorbesc mult şi tare şi aiurea la telefonul mobil şi în direct, dar plata este pe măsură, başca şpaga pe care o dă fiecare ca să-i am grijă de bagajele nenumărate şi inutile, să n-o zdruncin, să-i zâmbesc şi să-i fac lugu!lugu! pe la urechiuşe şi năsuc….Nu se primesc la angajare decât scriitori, filozofi şi înţelepţi. Deci, e simplu: cine vrea, facă-se scriitor, filozof sau înţelept…şi să vezi fericire, parol!

Citit 4327 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.