Prin urmare, domnişoară Mi, după mai mult de douăsprezece ore de plictiseală şi nervi/draci în perimetrul straşnic păzit al Centrului Militar (sub privirile şi gesturile şi vorbele arogante ale gradaţilor delegaţi să ne ia şi să ne păzească şi să ne ducă!…) suntem strigaţi şi încolonaţi printre trăncăneli de valize şi gânduri contondente…şi îndreptaţi/mânaţi spre gara CFR Galaţi. Aici (care mai de care mai beat şi mai gălăgios şi mai vesel şi mai trist) e o aglomeraţie indescriptibilă, o mulţime eterogenă, pusă pe fapte mari, gata să plece şi să-şi apere sfânta Ţară…gata, vine trenul "personal", trage la peron, câteva vagoane sunt rezervate pentru adunătura de recruţi, toţi urcă de-a valma, se împart lacrimi între conducători şi conduşi, se flutură batiste pline cu plâns şi cu!…gata, şeful gării cu fanion verde fluieră strident, locomotiva fluieră şi ea după caz, se aud chiuituri şi urlete şi păreri de rău şi promisiuni de scrisori şi revedere!…şi "personalul" întunecat începe să se mişte spre Bucureşti (de acolo, nu se ştie încotro, gradaţii o fac pe deştepţii, pe misterioşii, nu vor să spună unde mergem să apărăm Patria!)…în Gara de Nord mai stăm pe jos, cu valizele claie peste grămadă, încă nişte ore bune până dimineaţă, când (începem să aflăm) vom pleca spre Giurgiu, la o unitate de marină-grăniceri!…auleu, măiculiţă, doi ani pe muchie, nu jucărie!…şi dă-i şi luptă! şi luptă şi dă-i! ajungem la Giurgiu! totul este plumburiu, gradaţii roiesc în jurul gloatei ostenite şi nedumerite, se aud voci sacadate, suntem număraţi, aliniaţi, încolonaţi şi mânaţi…să învăţăm "tainele milităriei, să devenim ostaşi de nădejde ai naţiunii, să nu precupeţim nici un efort, să punem mâna pe arme şi să luptăm până la victoria finală, da?"…Şi ce mai hăhăiesc "bătrânii" iviţi în poarta Unităţii Militare să ne "întâmpine" şi să facă băşcălie de "pufoşi"!…
Intrăm pe o poartă metalică uriaşă (până aici mi-a fost! îmi zic), mergem pe o alee "pavată cu bune intenţii" (granit cubic), părem (sau chiar suntem, da?) o coloană de prizonieri mărşăluind spre Nicăieri…şi intrăm (iar intrăm, fiindcă aici nu există ieşiri) într-o hală uriaşă (un garaj pentru utilaje militare, după cum arată şi miroase)…valizele la control! - se aude din toate părţile…Deschidem valizele, deschidem ochii, deschidem sufletul, deschidem gândurile spre casele şi iubitele şi mamele noastre!…Brusc, îmi aduc aminte de Fiodor Dostoievski: "urât mai trăiţi, domnilor!"…
