Îl ştiu de multă vreme, dar nu-l cunosc

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

 

Îl ştiu de foarte multă vreme, dar nu-l cunosc. Încă n-am reuşit să arunc măcar un ochi pe una dintre tainele sale, măcar. Că are multe, foarte multe. Mă şi mir că le mai poate duce. Că tainele-s grele, nu? Chiar l-am întrebat, într-un splendid crepuscul de seară şi într-un formidabil echinocţiu de primăvară, cum rezistă la atâta greutate, la atâta apăsare pe suflet şi pe umeri…şi doar mi-a zâmbit luciferic, nici pomeneală să-mi vorbească, să-mi dea vreo explicaţie, vreun licăr, vreo idee, vreo portiţă de scăpare, de intrare, de ieşire!…

Mister, de trei ori mister, de mii de ori mister!…Din curiozitatea mea bolnavă, dar şi din dorinţa de cunoaştere, i-a iscodit şi pe mulţi dintre apropiaţii lui, am vrut să-i plătesc pentru a-mi da informaţii despre acest domn Necunoscut, dar au dat din cap şi din umeri (ori au refuzat, mai ştii?!)…Am citit şi recitit o puzderie de cărţi, doar-doar voi afla ceva despre el, ceva care să mă lumineze, să-mi dea un fir, să mă pună pe un drum bun, dar m-am lovit de colţurile neantului, de vaga (deocamdată) convingere că acest ilustru Necunoscut este (poate fi) peste tot ori nicăieri, că trebuie intuit, determinat să vorbească, să explice cum mama mă-sii?! cum mama pădurii?! cum mama zmeilor?! cum mama mamelor acestor infinite şi fără de fărădelege mame reuşeşte acest domn să-(şi) ducă imensa (şi frumoasa, nu?) povară, şi chiar să şi surâdă machiavelic, destul de ademenitor, deseori?!…

Desigur, cum spuneam, îl ştiu de forte multă vreme, dar nu-l cunosc, deşi ne întâlnim aproape zilnic, programat sau întâmplător, singuri sau cu galerie, la colţ sau aiurea…Îl studiez fără să-i dau de înţeles că îl studiez, însă, numai din priviri, mă avertizează că nu oricine este în stare să ducă atâta greutate, să păstreze atâtea taine în trupul său subţirel, în sufletul lui lipsit de vibraţii şi ferestre…

Şi uite, deodată, când nu (mă) mai aşteptam şi când nimeni nu se (mai) aştepta, domnul Necunoscut mă opreşte cu o mână întinsă peste gardul cu liliac, mă invită cu un ochi lung direct în ochiul meu scurt, nu-mi pune nici o întrebare, nu-mi cere nimic…aduce două pahare din cristale rare, le (aproape) umple cu vin din struguri tămâioşi, pune faguri cu miere pe două farfurii din marmură de Carrara, ciocnim în tăcere şi, pentru prima oară în viaţă, îmi zice calm, limpede şi majestuos: nu fac nimic în această lume şi pentru această lume, însă ştiu foarte bine să mă folosesc de cei deştepţi!

Citit 3191 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.