Un câine cald şi o pisică rece

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Şi câinele ăsta (cald şi călduros, pe trotuar) cum stă şi se uită cu limba scoasă la mine!...parcă nu a mai văzut inimă şubredă şi putregăioasă mergând (şi bătând foarte tare şi foarte rar) către tanti asistenta de la policlinică (o tanti inimoasă şi mirosind a mov-mărăcine)!...parcă nu a mai văzut poet cu inima la gât de bucurie că tanti doctoreasa (deşteaptă şi persuasivă) o să-i zică: în seara asta e duminică, în seara asta n-ai voie să nu (sau să da), în seara asta n-ai dezlegare la linie dreaptă, în seara asta trebuie să faci nani-nani, să aţipească şi inima oleacă!...în seara asta ea nu trebuie să tacă!...dacă tace în seara asta, oare ce o să facă în celelalte zile? cine o să mai alerge? cine oi să mai bată la uşă la policlinică?...Ai milă de ea, tanti doctoreasă!...fă-o să meargă şi dă-o la câinele ăsta (cald şi călduros) pe trotuar!...să se joace cu ea, s-o dea de-a dura prin praf (ca pe şniţele)!...am să-i dau na-na la fund!...parcă nu a mai văzut poet fără inimă-duminică!...

Şi pisica asta (rece şi răcoroasă, pe acoperiş) cum stă şi pândeşte cu ghearele scoase la sârma de rufe, la rândunica de pe sârma de rufe!...parcă nu a mai văzut alcătuire cu pene, parcă nu a mai auzit câteva grame de cântec mărşăluind prin văzduhul dintre streşină şi pârâu, dintre ouă şi cer, dintre pui şi hrană, dintre tot şi nimic!...parcă nu a mai văzut oleacă de fiinţă care se odihneşte pe sârmă, cântând! parcă nu a mai auzit oleacă de minune care cântă pe sârmă, odihnindu-se!...sigur că a mai văzut şi a mai auzit, dar nu a mai mâncat femur de cântare şi oase de tril!...şi tare ar vrea să ronţăie oleacă de mirare cu pene!...Uite, rândunelele acestea au (şi ele) policlinica lor, nu trebuie să bată la nici o uşă, la nici o doctoreasă!...uite, se scaldă în praful drumului şi în pârâu!...uite, se usucă şi se pigulesc în salcâmul cu poezie şi cuc, în teiul cu vrăbii şi creştet la cer, pe sârma de rufe dintre streşină şi tei!...

Şi câinele ăsta cald se uită la pisica asta rece! Şi câinele ăsta cu limba scoasă lasă inima să meargă şi să bată la locul ei, în pace şi iubire! Şi pisica asta cu ghearele scoase lasă cântecul să umple văzduhul cu pace şi iubire!...De departe, printre păsări şi oameni, se aude clopotul ca o chemare acasă!

Citit 4448 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.