Sunt o zvârlugă şi o zglobie corespunzătoare ţâncelor băgăcioase, care vor să înveţe de toate, că nu se ştie când şi cum sunt folositoare însuşirile şi îndeletnicirile acumulate în cei 7+7 ani de acasă şi de la şcoală. Ştiu să dau cu mătura, să aştern, să aşez, să cos, să scriu, să dorm, să visez, să împletesc, să fac mâncare simplă şi complicată, să dau apă şi iarbă la animalele familiei, să spăl, să calc rufe, să cânt, să plâng, să mă joc...!
Uite, ai mei sunt plecaţi la muncile câmpului, încolo, încoace...! Şi eu rămân stăpână pe gospodărie, pe bătătură, trebuie să organizez totul ca în moleculă, să nu se supere mama, să se bucure şi ea, sărmana, când vine de la prăşit, de la secerat, de la înfipt tutun (l-ar mânca boala!), de la răsărită, de la fasole, de la pus cânepă la murat, de la treierat, de la...! Ehei, nu ştiu cum mai rezistă biata mamă, şi nu se plânge niciodată, parcă îmi vine să cred că sunt mai multe mame într-o singură mamă, altfel n-ar putea face faţă la atâta amar de muncă şi de griji...!
Uite, azi vreau să tai un cocoş mai mititel, nu chiar pe ăl mare, şeful găinilor din ograda noastră...! n-am mai tăiat niciodată (mai ales că în satul nostru umblă o lege nescrisă: femeile n-au voie să taie păsări şi animale)... dar trebuie să încep, da? că oamenii nu-s acasă, nu trece nici unul prin dreptul porţii ca să-l rog să mi-l taie, lasă că îmi fac eu curaj, că doar n-are gâtul gros ca elefantul, dă-l încolo de cucurig...! Îl ademenesc, îl prind, îi pun gâtul pe butuc, iau securea, îmi fac cruce în gând şi... poc! se zbate, gata, îl opăresc, îl cenătuiesc (aşa se spune la noi), îl fierb, îl prăjesc, înghit în sec, îl gust, e bun, gata... am făcut cocoş cu smântână, aştept să vină truditorii, să vedem ce zic de priceperea mea...!
Uite, vin unul câte unul, se aşează, mâncarea e bună... lui tata i se pare suspectă liniştea... Spre sfârşitul mesei, îmi zice răspicat: cine ţi-a tăiat cocoşul? Mi se face oleacă de frică... şi spun o minciunică: mi la tăiat Neculai Nadă, pe drum!... Tata merge la butuc şi vede securea, penele, sângele... Sudalmă înspre mine: 'tu-ţi zâdirea zâdirii (...) şi dă să se repeadă ca hultanul la mine, dar sare mama: las-o, măi, române! după ce că a muncit atâta...!... Şi m-a lăsat, şi m-a iertat!... Dumnezeu să-l ierte!
