Încă din prima tinereţe, mi-am bătut joc de ea. Nu aveam nici o păsare de capul şi de zilele şi de sufletul ei. Când mă ruga s-o las mai moale, mă umfla râsul, o luam peste picior. Eram în stare să-i fac orice, numai să nu-i dau pace. Sărmana, cădea pe genunchi şi se ruga la mine s-o mai păsuiesc din când în când, dar eu nici vorbă, nici gând să-i dau ascultare. Plângea de multe ori, dar nu era în stare să mă spună mamei ori lui tata, poate-poate o mai scap din frâu. Ofta şi mă implora şi ziua şi noaptea. Rareori îi dădeam oleacă de linişte, dar nici aia nu era pe îndelete. O obligam să mă însoţească la toate întâlnirile şi chiolhanurile literare ale vremii, să-mi asculte şi să-mi înghită poemele triumfale. Başca, să-i asculte şi pe ceilalţi colegi de cerneală şi peniţă. Başca, să suporte şi canonadele/damfurile de tutun amestecat cu alcool. Başca, să-mi mai şi aplaude insomniile şi vitejiile specifice boemelor/decadenţelor poetice copiate din tagmele scriitoriceşti apusene, răsăritene sau de aiurea.
În a doua tinereţe, n-am slăbit ritmul batjocurii. Sărmana, abia mai sufla. Chiar şi mama intervenea şi mă ruga să-i dau pace, să n-o mai bălăcesc prin toate noroaiele şi aventurile estetice. În plus, o dădeam şi la alţii. Se simţeau bine în prezenţa ei. Le plăcea cum plânge, cum se dă cu fruntea de colţurile neantului, cum invocă divinitatea s-o ajute, s-o scoată din dimensiunile mele criminale. Simţeam o poftă nebună să nu-i acord nici o atenţie. O pâram la toată lumea, în târg şi la moară, cum se spune, o făceam albie de porci, o suspectam de lene, de prefăcătorie, de lipsă de calciu, îi ziceam că-i flască şi penetrabilă ca o mămăligă. Mergea fâlfâind anapoda, ca un drapel ferfeniţă. Mă avertiza că poate să moară oricând, însă pe mine mă durea-n pălărie de suferinţele ei. O supuneam la cele mai tari senzaţii, o treceam prin rai şi prin iad concomitent, se văicărea, voia să mă strângă de gât, chiar simţeam aceste încercări disperate.
În a treia tinereţe, nu a mai rezistat. Astfel, într-o seară de unu Aprilie, s-a împiedicat în faţa catedralei şi a făcut fibrilaţie atrială paroxistică, pentru a treia oară. Sărmana inimă! De atunci, stau cu ochii pe ea, ca pe butelie! Nu încercaţi!
