Domnul din albumul fără coperte

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Domnul din albumul fără coperte mă roagă insistent să-l învăţ cum să-i ceară mâna doamnei din albumul fără coperte. Mă roagă şi îmi scrie para/texte formidabile despre ce şi cum face dumnealui pentru dumneaei. Iată două dintre textele care m-au pus pe gânduri (în sensul evoluţiei sale sufleteşti şi cerebrale). Citez cuvânt cu cuvânt, respectând ortografia şi punctuaţia manuscrisului.

"Mâine, gata, mă duc să te caut până la moarte, mă duc să-mi iau adio de la mama şi de la şcoală, am să mă duc tocmai unde cred că mai eşti, chiar dacă ştiu că am să găsesc doar o rochie goală! Mâine, gata, am să stau la drumul mare (toată viaţa), am să mă rog la Susnicie (poate auzi şi poate treci), am să-ţi scriu direct pe văzduh, poate se întâmplă să vezi că mi-s baierele inimii din ce în ce mai reci!...Mâine, gata, mă duc să-i spun zmeului că plec s-o caut (pe toate dealurile) pe toată fata din vale! Ştiu, sărmanul uitat (zmeul) va să lăcrămeze că nu-l iau să vadă (şi el) doi ochi fără capăt şi două mâini catedrale!...Gata, cuvintele mă roagă să le las în pace, că se face târziu în plecare, şi se face moarte în iubire! gata, e mâine, e foarte mâine, e mâine de tot!...doamne, doamne, ce fel se aude cum fug sfinţii din monastire!"

"Hai să stăm cât mai departe de aici! până acolo/ (ştii, desigur, unde doamnă!) vom fi numai împreună!/ şi (de-acolo, mai încolo...) vom fi doi într-unul! timpul/ va muri de singurare, sub dingdangăte de Lună!//...Între noi n-o să încapă nimeni şi nimic! doar două/ lacrimi adunate-ntruna să ne pună setei lacăt/ până când călătoria se va termina! şi-or naşte/ două fulgere mărunte într-un fulger fără capăt!//...Şi să vezi ce ploaie, doamnă, din această fulgerare/ nemaipomenită-n haos, nemaiîntâlnită-n cale!/ şi-ai să vezi cum curcubeul înfloreşte şi s-apleacă/ să atingă (până-n slavă) mâinile luminii tale!//...Ai s-auzi un ţânc ducându-şi cercul tocmai de-unde poate/ să audă (colo-n vale) ţânca lui predestinată/ cum se duce să ia apă!...şi s-aştepte, poate vine/ Zmeul cel Frumos (cu vântul) şi cu ne/murirea toată!"//...Sigur că da! domnul din albumul fără coperte merită o soartă mai bună!

Citit 3714 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Iulie 2012 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.