Nici nu-mi venea să cred că mă duc la şcoală. Că mă duc (şi eu) laolaltă cu cei mai mari, dar şi cu cei de seama mea. Că eram mulţi, mai mulţi ca acum. Mulţi. Şi (foarte mulţi dintre aceşti mulţi) cu picioarele goale, adică desculţi, adică descălţaţi, adică fără încălţări, adică cu tălpile naturale direct pe obrazul pământului, direct pe ce mai era (încă) din energia primordială, din prima binecuvântare a sfântului duh. Şi (foarte mulţi dintre aceşti mulţi) doar cu chiloţei şi cămăşuţe din cânepă, făcute prin truda şi strădania dragostei de mamă. Şi (să ajungem mai repede la şcoala din realitate, nu la şcoala din vis) am ales cărarea prin Poiană (cum îi zicea atunci şi cum îi zice şi acum), o cărare cotită, plină de farmec şi mister. Şi (toţi cei mai mici dintre aceşti mulţi) cu cea mai mare bucurie şi curiozitate în ochi şi în suflete, o bucurie care învingea teama de început, de necunoscut, de întâlnirea cu misterul literei şi cifrei, departe de jocuri şi jucării, departe de frumoasa nepăsare a celor şapte ani de acasă, departe de sfânta hărmălaie a copilăriei, oleacă mai încolo de mâinile şi vorbele ocrotitoare ale mamei.
Nici nu-mi venea să cred că intru într-o şcoală. Şcoală cu o singură sală. Sală care ţinea loc şi de cămin cultural şi de cinematograf. În sală, bănci înclinate încât pofta de cunoaştere să cadă perpendicular pe obiectul cunoaşterii. Şi manualele, şi rechizitele şcolare... aşezate frumos, pe bănci, în dreptul fiecărui elev începător sau avansat. Şi domnul învăţător Lascăr Ciucă (primul învăţător) zâmbindu-ne, şi arătându-ne, şi aşezându-ne, şi participând la bucuria noastră, la bucuria primei zile de şcoală...Primul învăţător (un fel de domnul Trandafir al lui Sadoveanu), omul care mi-a deschis poarta şi uşa imperiului de cerneală şi cretă (odihnească-se în pace!)...Apoi, următorii: doamna Rodica Răşcanu şi domnul Ion Răşcanu (Dumnezeu să le dea sănătate!) doi oameni care (pot spune cu tot respectul meu de elev fără sfârşit) au chemat şi au lăsat muzele să vină la mine...şi spre viitoarea bucurie a părinţilor mei, Ruxandra şi Gheorghe (odihnească-se în pace, şi ei!)...Era să uit: în prima zi de şcoală, am mâncat lapte de vacă amestecat cu făină de grâu!
