Şi coboară! (pogoară, adică, nu?)... apare nişte alb! da! şi dacă apare alb însemnează că, de la buric în sus, e înger, nu?... şi coboară cu faţa spre mine, şi cred că din cauza asta nu-i zăresc aripile!... de-ar ajunge mai repede pe pământ! să mă conving, să-i cercetez chipul, să mă liniştesc ori să mă tulbur, să-l admir sau să-l resping!... văd că are pantofi bărbăteşti! dar nu-i nici o mirare, fiindcă înger este substantiv masculin, nu? doar n-o să poarte pantofi de damă, nu?... vai, dar ştiu că îngerul nu este nici bărbat, nici femeie!... cine ştie ce creatură îmi este dat să aştept în pragul naosului, printre atâţia sfinţi pictaţi cu şablonul, printre atâtea himere, printre atâtea deşertăciuni care, iată, se scurg şi lasă dâră pe fumul lipit de pereţi! şi care, iată, fac o hărmălaie indescriptibilă, iar oamenii nu le aud, nu le bagă în seamă, nu le dau afară din biserică, în lumea deşertăciunilor de dincolo (din jur, de sub jur şi de asupra de jur, adică, da?)... Şi pogoară! şi-i văd toată cămaşa imaculată! oare de ce nu are pene? o fi arhanghel din ăsta, modern, fără nici un fel de păr, fără nici o pană, înger chilug (vorba creatorului, nu?)... o fi vreun mutant, vreun infractor care a încălcat porunci şi reguli de circulaţie pe căile domnului de sus, o fi fost arestat fiindcă a trecut pe malul celălalt al istoriei, şi acum este trimis să fie executat aici, pe pământ, în acest lagăr de concentrare divină!?... Şi ce scârţâială interminabilă! oare baierele cerului scârţâie tot la fel?... gata, îi văd faţa, îi văd chipul de copil, zâmbeşte blând şi emoţionat, mă salută, îi răspund, îl întreb cum îl cheamă... Sigur că da! se numeşte M.A., este student la seminarul/fabrica de îngeri, vrea să ştie cât mai mult din taina şi plata şi răsplata celestă, din dreptul la cer şi la pământ, din voia şi nevoia de tot şi de nimic!... stăm de vorbă în şoaptă, schimbăm cuvinte cum/se/cade, zice că s-a suit în podul bisericii să vadă cam care-i treaba mai aproape de sus!?... ne salutăm, plec, rămâne, n-are încotro...! A doua zi, dimineaţă tare, trec prin faţa bisericii, semnez trei cruci... şi, brusc, în pragul pronaosului, văd pantofii şi pantalonii şi cămaşa lui M.A... şi mi se face frică, şi aud un fâlfâit, şi mă uit deasupra clopotniţei, şi văd zborul îngerului din pod, spre nicăieri, cât mai încolo de urgia terestră!... îmi face semn cu aripa!... şi aud un scârţâit ca în filmele de groază: sunt balamalele de la poarta raiului şi a iadului, deopotrivă!...
Un scârţâit ca în filmele de groază (III) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
