Cu nişte şolduri mari şi impunătoare, cu o faţă albă, netedă şi foarte atent întreţinută, dar şi cu un zâmbet bine confecţionat şi frumos afişat pe drumurile pline de colb ale satului, ţaţa Anica se bucură de o aleasă grijă din partea omului/bărbatului ei, Ion Nadă. Pe lungimea şi lăţimea şi adâncimea şi înălţimea acestui splendid picior de plai, Ion Nadă-i cunoscut mai ales după poreclă. Rădeştenii (că despre Rădeşti ne aducem aminte acum şi aici) îi spun Ion Dracu. De unde şi până unde, de când şi până când a fost "botezat" aşa, nu se ştie. Cert este că nici el nu se (mai) supără dacă îl strigă cineva (la gard sau pe cărare sau la fântână sau pe tarla) "nea Draculeee!" în loc de "nea Nadăăă!"...Sătenii, însă, îl mai iau şi în şfichi de vorbă, îl mai iau şi peste picior, fac băşcălie de el, uneori, chiar şi în prezenţa lui, fiindcă nea Dracu munceşte singur peste tot, singur netezeşte dealuri şi văi, el are grijă de animale, el le duce şi are grijă de ele la păscut, el le scarpină cu ţesala, el le mulge...el e alfa şi omega în intra/bătătură şi în extra/bătătură, el taie şi rupe, face şi drege... Ţaţa Anica, fumeia lui (cum i se zice nevestei în obişnuinţa şi în dimensiunile acestei anverguri de rai) nu pune mâna pe coada sapei, nu merge la prăşit (că o bate soarele şi-i rugineşte faţa ca laptele), nu merge la secerat (că o înţeapă şi o juleşte miriştea şi pălămida)...în sfârşit, nu stă mult în bătaia arşiţei şi a gerului (să rămână veşnic frumoasă, că aşa-i place lui nea Dracu), nu mulge vaca (să n-o biciuiască, vai de mine, cu vârful cozii, ori să dea cu piciorul şi să-i răstoarne şiştarul cu lapte!)...
Şi, tot aşa, un an, doi, şapte, nouă...până când, într-o primăvară spre vară, nea Dracu dă ortul popii. E uşor de imaginat ce tragedie se lasă pe umerii dalbi şi rotunzi ai fumeii sale. Asta (într-o seară de priveghi) stă la căpătâiul lui nea Ion şi boceşte clar, corespunzător nevoilor gospodăriei, conform perspectivelor, încât răscoleşte toată mahalaua: "Ioaniii! scoalî-ti, Ioani, c-o rămas popuşoii niprăşâţ! râdicî-ti, Ioani, c-o rămas vaca nimulsî! uitî-ti, Ioani, cî-i ograda nimăturatî! scoalî-ti, Ioani, nu mai şâde întins! oari di şi nu ti râdişi, Ioaniii? hai, Ioani, s-aduşi oleacî di buruianî la porşi! di şi nu prişechi, Ioani, cî doar toatî viaţa m-ai înţăles şî m-ai auzât...!"...Oamenii îşi dau coate, se crucesc...Şi, pentru prima oară, nea Ion n-o ascultă pe ţaţa Anica...Doamne, ce şansă i-ai dat lui nea Ion!
