Vreau să beau nişte coniac. Una sută de mililitri. Cică-i foarte bun şi chiar ieftin coniacul Metaxa, mai ales când îl plăteşte vestala Erato, mai ales la restaurantul de pe partea stângă (cum te duci de la inelul de rocadă spre bacul de Zaclău, vizavi de parcul aşezat şi trist lângă râpa stadionului Dunărea...şi pe partea dreaptă, alături de cooperativa/banca Belşugul, cum vii de la Dunăre şi vrei să ajungi la ne/uitatul Ultimul Leu).
Aşadar, plin de poftă şi entuziasm (cum îi stă bine unui biet hodorog de la Tirighina) şi privindu-l (de la distanţă şi cu un aer superior pe gânditorul de la Hamangia) mă urc în locaţia descrisă, zvârl ochii în sala ordonată şi organizată molecular, meditez o ţâră asupra importanţei şi asupra rolului scriitorului contemporan în ameliorarea ambroziei şi iubirii departe de Olimp, detest puţin evaziunea sentimentală, mă aşez pe un fotoliu de domnitor în şomaj electromecanic...şi o văd venind pe fata care serveşte scriitori şi cititori, deopotrivă de ne/căutaţi în iureşul degringoladei contemporane. Fata vine parasimpatică, parcă pluteşte, e numai surâs din "creştet până-n poale" (vorba domnului Mihai) şi aşează pe masă nişte opere complete cu mâncăruri de-ţi lasă gura apă, cu preţuri de-ţi taie apetitul, opere îngrijite şi realizate grafic mai abitir decât un op de poezie, mai ceva decât memoriile celui care "îşi aduce aminte că a uitat tot" (cum spune celebrul Cornel Udrea)...consult listele cu băuturi şi doresc o sută de Metaxa. Splendoarea feminină înregistrează mental şi rapid cererea mea, zâmbeşte seducător, pleacă spre rafturile cu lichidităţi şi cu barman parcă înşurubat în solicitudine şi seriozitate...Apoi (aproape imediat) superba domnişoară revine cu coniacul într-un pahar mare şi cu fundul lat, pe o tavă asemănătoare cu aceea pe care şedea (triumfal) capul lui Ioan Botezătorul. Mă uit la coniac. Mă uit la fată. Fata se uită la mine. Mă uit la coniac şi la fată. Fata se uită la coniac şi la mine. Nu zice nimic. Doar surâde. Zic: "da, domnişoară!...o sută de mililitri, da!...totuşi, mi se pare mai puţin!...ce părere aveţi?...Surâde fermecător. Şi zice categoric, scurt şi convingător: "da!...să ştiţi că cincizeci de mililitri...era şi mai puţin!"...
Uite-aşa am aflat că mult mai puţin (nu) este egal cu puţin mai mult! Uite-aşa am învăţat că surâsul Metaxa este invers proporţional cu aria şi capacitatea coniacului omonim! Parol!
