Şi alergarea continuă, continuă! şi îmi aduc aminte de toţi fraţii şi de toate surorile mele! de părinţi! de siguranţa din ogradă! de oamenii blânzi şi frumoşi din sat!... Cred că alergăm de jumătate de oră în jurul patului! pictorul are figură de criminal! cred că-i în stare de orice! mă rog şi-mi fac semnul crucii, în gând, să nu mă ajungă, să-mi dea Dumnezeu o idee de scăpare, să nu pună libidinosul mâna pe mine, că mă sfărâmă!... Dar trebuie să-mi păstrez, cât mai pot, luciditatea!... (iată, într-o secundă de alergare, îmi aduc aminte ce ţi-am scris atunci, pe geamul dinspre răsărit: "aşteptarea destramă uşor/ rochia de care-mi vorbeai altădată/ strigă la noi în zadar/ nu vă grăbiţi pe partea cealaltă!// şi floarea târzie de măr s-a lăsat vrăjită-ntr-o doară/ dansa şi habar nu avea/ că dansul va ţine doar o vară//...!"... Brusc, îmi trece prin cap gândul că "artistul" nu ştie un amănunt esenţial: l-am văzut când a tras zăvorul! şi, prin urmare, pot folosi un moment surpriză drept şansă reală de salvare, de ieşire din acest pericol, din intenţiile "artistice" ale vânătorului...!... Sigur că da, exact când era cât pe ce să mă înşface, mă îndrept spre uşă şi (într-o clipită) cu o mână îmi ridic sandalele, cu cealaltă mână deschid zăvorul şi uşa... şi ies în stradă!... Gata, cred că am scăpat, încerc să respir normal, să mă calmez!... pe stradă, nici ţipenie de om, nimic!... Instinctiv, mă uit peste umăr: tunând şi fulgerând, creatura vine după mine, vine aşa, în pielea goală, nu-şi poate reprima ciuda şi convingerea că i-am scăpat din fălci, nu acceptă înfrângerea, vrea să mă prindă oricum, oricând, oriunde, cu orice preţ!... Dar, spre "mirarea" brutei urlătoare, eliberarea din acel spaţiu "artistic" şi adierea libertăţii îmi desfăşoară aripile pe care nu le-am uitat niciodată acasă!... Artistul rămâne în urmă, renunţă, bea otrava năclăirii în propriile-i pofte şi în propria-i prostie, în mizerabilul gând că i-aş fi putut fi o pradă uşoară!... Ajung la sora mea şi, cu sufletul la gură, îi povestesc isprava făcătorului de tablouri, aventura aproape de necrezut, după o minunată seară de dans. Apoi, în sfârşit, mă liniştesc, bifez o lecţie de groază (dar şi de naivitate) în calendarul im/previzibilităţii, îmi jur să fiu mai atentă şi să suspectez mai abitir distanţa infinitezimală dintre frumos şi urât, dintre lumină şi beznă, dintre mătase şi glaspapir!... A doua zi, cu sora mea alături, trecem pe lângă o terasă: pictorul şi blondul, stăpânindu-şi cu greu corzile vocale şi furtuna din pahare, sărbătoresc deziluzia şi pun la cale dansul următor!
O lecţie de pictură la Sovata (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
