Binecuvântate pricini mă obligă să călătoresc, zilnic şi de mai multe ori, cu autobuzele de transport în comun. Prin urmare, nu am cum să evit tâmpeniile care se nasc, se dezvoltă, dar nici nu îmbătrânesc şi nici nu mor în aceste mijloace fixe mobile prin oraşul nostru cu tei şi negustori cumpliţi (vorba poetului, pe dos)...Iată, mă aflu în autobuzul care leagă cimitirul "Sf. Lazăr" de Gara CFR. Urâtul din tablă galbenă e aglomerat. Aşadar, nu mă pot feri de tot felul de ciudăţenii care se consumă la grămadă, ca să zic aşa. Urechile îmi atrag atenţia către două femei sărite de pe fix. Una-i sărită de pe fix mai tare. Cealaltă-i sărită de pe fix mai încet. Amândouă-s frumoase ca nişte felicitări scrise de un libidinos analfabet. Amândouă-s enervante ca nişte condoleanţe lungi, scrise ori rostite cu lacrimi de crocodil întârziat mintal. Amândouă clevetesc stupid, în stilul urlat, fără ruşine...1. Aştept să mă sune băiatul, că a dat-o în bară cu curva de nevastă-sa! doar i-am spus să n-o ia, că nu-i bună! nu m-a ascultat! şi acum suferă, sărmănelul!...2. Şi a lui al meu e curvă! eu i-am fugărit-o de la el! şi ce mai plângea, sărmănelul! mi se rupea inima de durerea lui!...(un ton de apel extras din tezaurul muzical al bunicului Minune îmi spune că sună telefonul doamnei 1; asta se repede la aparat şi huruie muştruluitor)...1. Ce rahat ţi-am mâncat eu, dragul mamei? nu ţi-am spus că din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină? după cum am văzut-o (azi, dimineaţă) la toartă cu un handralău, o doare în cot de durerea ta! dă-o dracului de spalaţoandră! nu mai plânge, că mi se rupe inima-n mine!...(se aud suspinele şi smiorcăiturile sărmănelului din capătul celălalt al satelitului, iar doamna 2 confirmă, susţine şi întăreşte verdictul)...2. Sigur că da! din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină!...1. Lasă, dragul mamei, dacă nu vrei să vii acasă, îţi fac eu mâncare! şi să te înveţi minte! nu mai plânge, că te aude lumea! din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină! da?...2. Aşa este! din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină!...
Şi dă-i şi luptă...cu găina şi cocoşul în autobuz! Îi fac semn celei cu telefonul la ureche să-şi dea durerea şi sfaturile mai încet, dar asta îmi arată degetul mijlociu în sus! Nu mai rezist acestui moment filozofic educativ şi, cu două staţii mai înainte, mă dau jos şi îmi fac o cruce mare, şi mă întreb, şi mă mir...şi îmi spun (a nu ştiu câta oară) celebrele patru cuvinte ale lui Fiodor Dostoievski: "Urât mai trăiţi, domnilor!"
