Scrisoarea domnului V, care o iubeşte foarte mult pe doamna M (I)1

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un lemn care ştie să cânte cu un om care învaţă să cânte pentru că-i dăruit să cânte într-o lume care, iată, nu mai vrea şi/ori nu mai poate să cânte, trebuie pus/aşezat la loc de onoare şi de taină, adică în auzul şi în văzul acestei lumi derutate de spaime reale sau inventate, de iureşul şi triumful snobismului, al banalităţilor, al nimicurilor şi al balivernelor copleşitoare!

Domnul V (un gălăţean venit din Broscăuţii Botoşaniului, foarte drept şi deştept şi respectuos şi cuminte ca un flăcău care a fost născut de o Carte şi locuieşte într-o Carte) ştie să cânte la vioară şi lasă vioara să cânte la el.

Cică, într-o seară de început de septembrie, atunci, tatăl său aduce acasă o vioară, o mângâie ca pe o regină fecioară, îşi face trei semne de cruce, se uită la toţi ochii noştri (se uită mult, pentru că suntem foarte mulţi) şi zice molcom şi blajin, vorbele lui mirosind a spovedanie şi rugăciune: cine va fi în stare să înveţe să cânte cu vioara asta, seamănă sigur cu tata (bunicul vostru) care, ştiţi foarte bine, a murit în flăcări, la Mărăşeşti! am ţinut-o mai încolo, până acum, dar am hotărât că trebuie, musai, s-o sui în lumina frunţilor voastre! uite, haideţi, apropiaţi-vă de ea, atingeţi-o, descântaţi-o, încercaţi-o, vedeţi dacă vă vine bine pe umăr, acordaţi-o, faceţi ceva cu lemnul ei tăcut şi sfânt! nu vă ruşinaţi şi nu vă fie teamă, că nu vă muşcă, nu-i rea! nu simţiţi că trebuie să scoateţi tăcerea din sufletul ei? nu simţiţi că vrea să spună ceva? nu auziţi cum vă roagă s-o faceţi să vorbească şi să vă povestească de unde-i trupul şi gândul ei îmbrăcat aşa, simplu, cu linişte şi strune, cu ademenire şi chemare?...

Desigur, mai puţin ori mai mult, fiecare atinge şi pipăie lemnul răscolitor al vioarei! fiecare, cu ochii mari, ca în faţa unei minuni, abia respirând, nu cumva să tulbure şi să rupă vraja, nu cumva să dăuneze duhului ascuns atâta vreme în acest "mi, re, la, sol" misterios, încearcă "trezirea" la viaţă a acestei alcătuiri delicate! dar (vorba cântecului) în zadar! fiecare se mai uită oleacă la vioară... iar mama lor hotărăşte, atunci şi fără milă, s-o ducă şi s-o lase în bucătărie, fiindcă, uite, cel puţin deocamdată, toţi sunt foarte "departe" de sufletul acestui lemn care aşteaptă de atâta amar de vreme să-şi înceapă şi să-şi risipească scâncetul majestuos, să aştearnă în ochii oamenilor murmurul şi cristalul de pârâu şi de râu al baladelor statornicite pentru totdeauna în inima şi la nordul Moldovei de Nord!... Stai să vezi ce a făcut domnul V cu vioara!

Citit 3334 ori Ultima modificare Joi, 08 Noiembrie 2012 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.