O moară de apă şi o moară de vânt (II)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum spuneam, Neculai Petrache, mecanic de cultură şi artă pe strada Frunzei, se însoară. Casă are, copii are, câini are, drujbe are, prieteni are, suflet are cât cuprinde...Numai nevastă n-are...şi numai duşmani nu (prea) are, dar sigur îşi face rost după nunta care se anunţă a fi una de tip mamut şi transmisă în direct la OTV-ul poporului de partid şi de stat. Frumoasa Nicoleta şi narcisistul Milică, figuri notorii şi proeminente în zona cu cele mai multe pompe funebre pe cap de pieton, vor intra şi vor juca bine în pielea domnişoarei şi a cavalerului de onoare. Serviciul de ober chelner şi de pivnician vertical va fi asigurat de nea Titi, expert în 2-1 şi ghinionist în 6-6, dar re/cunoscut şi re/numit pentru manevrele sale spectaculoase şi profesioniste în materie de tărie şi molan pe tavă şi sub tavă, atât pentru pornire, cât şi pentru reanimare. Pentru strângerea impozitelor, taxelor şi penalităţilor de la miezul nopţii spre dimineaţă, a fost împăcat persuasivul şi fermecătorul Marian din Vlădeşti, ajuns aproape de cartea cu glorii şi recorduri, fiind stăpân pe istorie şi filozofie, dar şi aspirant la titlul de globe-trotter luminat, dar sărac. Anonimul Ion şi celebra lui cucerire, Elodia, vor fi naşii acestor frumuşei în carne (mai ales ea) şi în oase (mai ales el)...Desigur, nu se poate altfel, alaiul va fi complet motorizat, chiar computerizat, pot spune. Naşii şi guguştiucii şi cavalerul şi cavalera vor fi deplasaţi cu IMS-ul digital al mirelui, aflat în parcul nemuritor şi rece din ograda minunatului Neculai. Superbul corp al miresei va fi păzit de maestrul Gigi, pugilist scânteietor la minte şi la pumni. Toate aceste evenimente de lux se vor desfăşura şi se vor înfăşura pe 9 decembrie, în duminica alegerilor, ora de începere a răscolitoarelor ostilităţi fiind anunţată de cucul ascuns în pendula mirelui, care cuc, în dimineaţa nunţii, va fi eliberat şi lăsat să cânte, în tot cartierul, secunda de pornire a mult aşteptatei şi mult râvnitei căsătorii. Întâlnindu-i la un rachiu dum-dum, îi întreb ce fundament are hotărârea lor de a se lua în braţe pentru eternitate. Firesc şi în exclusivitate, mecanicul Neculai îmi răspunde: o iau pentru că, deşi-i hârcă sub acoperire, are filet pe stânga şi se pricepe la anatomia şi fiziologia trupului sapiens!...La rândul ei, mimoza Flori ciripeşte: îl iau pentru că, deşi-i certificat şi legitimat medical la ambele capete ale fiinţei şi existenţei sale, are groapă în ogradă, ne mai reparăm unul pe altul...dar, mai ales, îl iau fiindcă are cultură!...Parol: ce cuplu romantic absolut!

Citit 4234 ori Ultima modificare Vineri, 30 Noiembrie 2012 16:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.