O splendoare printre nouri de fum şi chercheliţi gălăgioşi (I)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A dracului de splendidă şi de zvârlugă mai umblă femeia aceasta prin spatele barului, printre nouri de fum şi printre chercheliţi gălăgioşi! A naibii de mândră şi de acidulată şi de sprintenă mai circulă femeia aceasta prin aorta şi prin carotida în/chipuirilor mele! Stană de cremene în faţa barului, uit să-mi comand esenţa de tămâie...şi mă holbez lung şi mult la scăfârlia ei asemănătoare cu o crescătorie de bucle şi de cârlionţi! Când se mişcă pe lângă rafturile pline cu esenţă de moarte, îi văd numai claia de păr şi numai câte jumătate din fiecare sân! Două jumătăţi superioare, cum s-ar zice, nu? Şi, dacă adun cele două jumătăţi superioare, nu-mi dă unu(l) superior? Dar ce, o femeie are un sân superior şi un sân inferior? Dacă ar merge în mâini, nu jumătăţile inferioare ar fi superioare, şi invers? Aşadar, nu aş putea spune că amândoi sânii sunt superiori? Sau inferiori?...Şi, uite-aşa, în loc să crăp în mine trotilul tămăduitor, stau şi cotrobăiesc şi cercetez şi analizez (imaginar, desigur) proprietăţile fizice şi chimice şi tactice şi psihologice ale acestei arătări mignone şi frumoase "ca umbra unei idei", cum a glăsuit, cu delicateţe şi definitiv, "antrenorul de îngeri" din Ploieşti, poetul care a scris devastator şi imbatabil cel mai înalt şi tragic (în spirit de) haiku din Univers: "săgetarea leului în cuşcă:/ iată vânătoarea regală!"...Şi, uite-aşa, parcă m-aş afla în afara spaţiului şi a timpului, nici nu (mai) realizez când splendoarea cu picioare subţiri şi alcătuite la strungul celui de Sus trece pe lângă mine, înainte şi înapoi, să a/ducă pahare cu adevăr şi cu amăgire şi cu moarte! Nici măcar când, într-o şoaptă ruptă dintr-un rai rătăcit în infern, diafana halucinogenă mă întreabă dacă doresc ceva! Nici măcar când, cu o fină atingere de flutură carnivoră, îmi hâţână în/cremenirea şi îmi desenează pe nourii de fum aceeaşi întrebare! Nici măcar când, parcă legănându-şi şi descântându-şi vorbele, încep s-o aud: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară,/ unde nu pot,  vreodată, să ajung!// nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut şi speri/ să se răstoarne trenul meu cu fluturi/ şi să mă lase-n gara Nicăieri!//...se zdrenţuieşte umbra mea amară.../ nu mai fugi, superbolă amantă!/...îmbătrânesc luminile în gară/ şi iar încep scrisorile să ardă!"...Sigur că da! este poezia pe care i-am scris-o când mi-a spus că sărbătoreşte o mie şi una de nopţi de iubire!...Stai să vezi cu cine!

Citit 4120 ori Ultima modificare Duminică, 02 Decembrie 2012 14:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.