Una câte una, cartoafele se aud pocnind în rolă, semn că-s aproape gata, că trebuie scoase şi date la lucrătoare, că se ard!... Şi ce lucrătoare! printre acestea, eu sunt singurul lucrător cu sexul opus, singurul "nimerit" într-o clacă alcătuită numai din femei mari şi mici, dar foarte frumoase, toate, mai ales cea pentru care cheltuiesc atâta strădanie şi vlagă!... Uite, chiar acum, prezumtiva mea soacră ia un ciur din dulap şi merge să scoată cartofii! uite, chiar acum, mireasa de mai târziu se uită la mine frumos, mă trec fiorii şi apele, mă traversează tot felul de gânduri trecute cu ea prin salcâmi şi prin cărpinişuri, după ghiocei şi grâuşor, după viorele şi păpădie, după nimic în mişcare şi după tot în cremenire...!... Uite, se uită la mine şi zâmbeşte! cred că mă admiră! cred că nu mai poate de dragul meu, văzându-mă cât de fin şi de corect şi de grijuliu şi de meticulos aşez buruiana! că buruiana asta atâta de căutată, dar şi blestemată, trebuie aşezată după nişte criterii cel puţin bizare, parcă ar fi nu ştiu ce plantă miraculoasă, nu un banal tutun!... Uite, frunzele se aleg şi se aşează în păpuşă după culoare, după starea fizică, după mărime, după gaia să-l ia... nu aşa, la întâmplare, că nenea ăla de la Bereşti, care clasifică şi dă verdictul asupra calităţii, s-ar putea să strâmbe din năsuc, să caute noduri în papură şi să spună că mahorca nu-i bine prezentată, că nu corespunde normelor, dracilor, principiilor...şi s-a dus naibii toată munculiţa de-o primăvară şi de-o vară întreagă!...adică, funcţie de aceste criterii cel puţin arbitrare, frunzele se aşează vârf la vârf, cotor la cotor, nu ştiu ce la nu ştiu ce şi nu ştiu cum la nu ştiu cum, trebuie mângâiate şi îndreptate cu mare atenţie, nu cumva să se sfărâme...! fiindcă, ferească sfântul, dacă se rupe vreuna, risc să pierd mireasa definitiv, să rămân cu târziul în braţe, să mă ling pe bot şi să dau apă la şoareci pe ăşti coclauri scârţâind de mirare şi veşnicie!... Uite, soacra de mai târziu vine glonţ la mine cu ciurul şi-mi dă două cartoafe mărunţele şi oleacă de sare! eu refuz extrem de politicos, cică aşa scrie în codul de maniere mioritice ancestrale... ea insistă, eu refuz... ea insistă, eu cedez...! ce buni sunt cartofii! şi cât de gramatical mă soarbe din ochi mireasa de mai târziu! sigur mă admiră, dar cred că se şi întreabă de ce mă uit subtil la pendulă!... sigur că da! e târziu, trebuie să plec repede, am mult de mătăhăit prin viscol, cu tranzistorul subsuoară, pornit, să descurajez baubaul!... Stai să vezi!
Lecţii de muncă şi eleganţă cu mireasa de mai târziu (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
