Domnul Jerry de pe strada Culturii e formidabil? sigur că da! oare de unde a scos nucile, când domnul informatician i le-a luat pe toate din birou? le-o fi având pitite pe undeva, departe de privirea omenească, să le folosească în caz de criză? altfel nu se poate explica, nu? sărmănelul, în loc să le mănânce, le-a folosit ca şi pe celelalte! numai le-a cărat până la uşă, s-a chinuit să le scoată, a muncit cu frica în sân, şi tot peste zadarnic a nimerit! şi doar avea la îndemână o grămadă de alte substantive bune de mâncat, însă nu s-a atins de nimic! n-a luat nici zahăr, nici cafea, nici trei în unu, nici şapte-n şase, nici şase din patruzeci şi nouă, nici alte firimituri omeneşti delicioase! pur şi simplu, a vrut să trăiască şi să muncească pentru o idee, a vrut să moară pentru un singur gând, spre ciuda şi invidia motănimii din ograda agenţiei, spre ura şi grimasele şobolănimii alese în fruntea subteranelor gălăţene, spre nedumerirea şi mirarea guzgănimii noastre aeriene, terestre şi navale!...Desigur, nu oricine este în stare de asemenea performanţe! nu orice fiinţă măruntă este în stare de asemenea sacrificiu! dacă cele două nuci ar fi fost interesul chiţcanilor demnitari, dărâmau toată clădirea agenţiei, sfărâmau toată strada Culturii, şi tot puneau labele pe marfă! başca, îi luau şi gâtul sârguinciosului rozător!... Aşadar, domnul informatician caută în stânga, în dreapta, în sus, în jos, înainte, înapoi...dar nu află nici un depozit de nuci, nici un semn şi nici o urmă că şoarecele ar fi lăcomit şi ar fi ascuns din nepreţuita hrană pentru alţii şi pentru mai târziu. În dimineaţa următoare, când intră în birou, nu mai vede nici o nucă la uşă. Şi parcă-i pare rău că nu i le-a lăsat pe cele de ieri. Şi parcă regretă munca istovitoare, de atâtea zile, a micuţului plin de răbdare şi curaj. Şi parcă nici nu vrea să audă că domnul Jerry stă şi plânge pe undeva, plânge şi suspină că nu are cu ce-şi hrăni odraslele când marea şobolănime demnitară mănâncă până-i crapă burta, până i se netezeşte creieraşul, mănâncă până dă pe supraplin, devoră şi se sparge în figuri, şi zvârle friptură la motani şi la câini. Regretă şi-şi promite să nu uite să-i aducă şoricelului nişte nuci de acasă...În dimineaţa următoare, cu nucile în buzunar, înainte de a intra în birou, la marginea de jos a uşii, îl vede pe micuţul Jerry cum îşi dă ultima suflare. De departe, din marile saloane ale guzgănimii, aude pocnitori de bucurie, focuri de artificii şi zgomot, mult zgomot infernal...Şi începe să cânte "Internaţionala".
Un şoarece, două nuci...şi mult zgomot infernal (V) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
