Atunci...într-una dintre alergările mele spre gară, ca să văd (şi eu) trenul pentru prima oară, mă opresc o ţâră la cişmeaua de lângă podul Ghibarţ, să beau oleacă şi să-mi răcoresc picioarele goale în teică. E cald tare, dar e cald curat. E iunie, a treia zi de vacanţă. E iunie plin cu cireşe în pomi şi la urechile fetelor mari şi mici, trecătoare încolo şi încoace, cu vacile, cu buruieni în braţe, cu frunţi şi rochii arse de soare, cu ochi şi inimi doldora de palate şi Zburători...Beau apă rece, rece! mă bălăcesc puţin! mă uit la trecătoarele indiferente, surâzătoare şi misterioase! am senzaţia că văd ceva deosebit la veşmintele mele, la figura mea!...Ce veşminte?! doar un chilot din fuior de cânepă, ţesut şi cusut de mama! şi, în rest, gol-goluţ, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară!...Ce figură?! o mină ştearsă, nişte obraji înroşiţi niţel de la fugă, statură de prichindel, ochi ruşinaţi şi verzi ca leuşteanul, glezne zdrelite de la mirişte şi pălămidă şi cioturi şi holeră şi sârmă ghimpată!...Aşadar, de ce se uită codanele la mine şi abia se abţin să nu hohotească?...Şi trec o dată, trec de două ori!...parcă aş fi căzut din lună, din salcie, din fântână!...parcă aş avea coarne, parcă aş fi scos din beciurile jândarilor (cum le zice bunica Elena, jandarmilor)...! gata, nu mai stau, trebuie să-mi iau zmeul şi să plec la gară, să văd (şi eu) trenul pentru prima oară!...să văd trenul de zece fără un sfert, dinspre Galaţi! fiindcă, zice nenea Brudiu, cheferistul, trenul ăsta-i mai frumos decât ăla de unu şi zece, dinspre Bârlad!...Gata, uite, zmeul s-a pus pe sforăit!...e ostenit şi el, sărmănelul, de atâta alergare pe cărarea dinspre nicăieri spre nicăieri, pe drumul dintre cântecul de leagăn şi prohod, pe cărăruia dintre vacă şi gară, pe drumul dintre dumitriţe şi grâu!...Uite, iau zmeul, mă învârtesc oleacă, să-l înalţ deasupra capului, şi dau să încep să alerg să văd (şi eu) calea ferată cu tren...că pe Calea aceea colbuită şi prăfuită şi glodită şi măcinată şi nămeţită, dar şi sfântă, o văd mereu! o văd şi o respect! şi simt că-mi trece prin inimă şi prin suflet! şi simt că n-o pot uita! şi simt că, odată şi odată, trebuie s-o iau cu mine!...Dau să încep să alerg, dar Ceva/Cineva îmi pune piedică! abia reuşesc să nu cad cu nasul de pământ! mă înfurii...şi mă uit peste tot, să văd cine mă opreşte din visul de a vedea cel mai frumos tren al copilăriei!...Zâmbitoare şi halucinantă, desculţă şi îmbujorată, în mâini cu nu/ mă/ uitare şi nu/ te/ uitare, mă priveşte şi tace Aşteptarea din ziarul de ieri!
Cum mi-a pus piedică Aşteptarea din ziarul de ieri Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
