Şi tot recitând, şi tot aşteptând răspuns la iubire prin gard, mă apucă somnul. Un somn cu lună plină deasupra oraşului curat şi liniştit, nu zgomotos şi mizerabil şi la discreţia câinilor şi a săriţilor de pe fix, ca acum. Somn din acela fără visuri, sau cu visuri foarte puţine şi foarte scurte, sau din acela cu adâncul pe înalt şi cu înaltul pe adânc, sau din acela frate cu moartea, sau din acela dormit de soldaţi când se întorc de pe front, sau din acela dat şi binecuvântat după o zi de praşilă la păpuşoi, după o zi de secerare la grâu, după o zi de alergare cu cercul după fluturi şi după greieri prin poghiazuri, după o zi de bântuială prin coclauri şi prin ne/cunoscutul fabulos al copilăriei...!... Iată, visez numai oleacă! visez că sunt cavaler de onoare la nuntă! o nuntă în cer, vorba lui Eliade! o nuntă în care Gilda-i mireasă şi măgădău-i mire! şi în care domnişoara de onoare-i Ana, codana lui nenea Lupu! şi mireasa-i foarte supărată, şi mirele râde şi se bucură ca prostul care dă trei lei pe un loz în plic şi câştigă trei lei! şi eu dansez pe un vals după versurile lui Serghei, dansez aiurea, o calc pe Ana pe picioare, Ana urlă simptomatic, şi eu numai la Gilda am gândurile, şi numai de valsat îmi arde mie când văd măgădăul cu paie în nas şi cu asemenea arhitectură antică lângă el!... Iată, mă trezesc scuturat de umeri, scuturat gospodăreşte şi cu vorba blândă a doamnei Maria, nevasta lui nea Ion. Îmi spune că se duce la muncă. Îmi spune că, astăzi, mai încolo, vine maşina care ia gunoiul. Şi mă roagă să fiu pe fază, la poartă, să dau nişte bănuţi la gunoieri, că aşa-i obiceiul!... Sigur că da! sunt de acord! şi mă mai roagă, înainte de a ieşi, să am grijă şi de gunoiul lui nenea Lupu, să dau şi pentru el ciubucul de rigoare!... Iată, vine maşina de gunoi! opreşte în faţa porţii, răsturnăm tot felul de căldări, cutii, lighene şi cazane pline cu tot felul de resturi vegetale, animale, umane, aeriene, navale, terestre! la fel facem şi cu hârdaiele miliţianului Lupu! şi cu ale miresei din vis!... Uite, fără să vreau, ochii îmi cad într-o căldare cu hârtii rupte mărunt! sunt scrisorile mele! sunt sutele mele de mii de cuvinte, poamele fascinaţiei şi ale nopţilor albe, ale atâtor şi atâtor studii printre scânduri! sunt ariile mele din opera iubirii!... Trec strada şi intru pe poarta 23. Simt miros proaspăt de frunză şi de floare. La stânga, "scaunul singurătăţii" se face verde şi alb, se face salcâm şi martor al naivităţii şi condorii, se face legendă şi umbră vie între Înalt şi Adânc!
O specialistă în lanţuri şi o revelaţie printre scânduri (X) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
