În vara anului ăsta, mai mult ca în foarte mulţi ani, grâul s-a făcut foarte înalt şi foarte mare în spic şi în bob. A dat Domnul să fie şi pâine şi paie. A plouat, adică. Aşa zicem şi credem noi: că Cel de Sus organizează şi dirijează ploile! şi tot El, de multe ori, se face că plouă! şi, bineînţeles, tot rezistentul şi bătrânul Tată, dacă vrea, ne frige o secetă corespunzătoare sufletelor noastre din ce în ce mai pietroase, de mâncăm troscot şi căpriţă, cicoare şi lumânărică, drele de pe podele şi bureţi de pe pereţi... dacă, desigur, nu le-a luat michiduţă şi p-astea!...
Hai să mulţumim Demiurgului, să netezim cu fruntea ţărna de la rădăcina turtelor viitoare, şi să ne apucăm de secerat, că-i copt şi se scutură paiul aluatului pe care-l simţim cum adie oleacă mai încolo, după ce amintirea lanului cu maci şi ciocârlii trece prin batoză, prin moară, prin mii şi mii de mâini, şi de ochi, şi de suflete, şi de gânduri curate şi flămânde!... Hai să strângem poloagele şi să le punem pe legători! şi să facem snopi, chiar dacă miriştea şi rugii de mure ne julesc braţele şi gleznele, ca şi cum astă răscolitoare simfonie a pâinii nu se poate auzi, nu se poate înălţa fără jertfa noastră de sânge albastru şi sfinţit şi clătit cu lacrimile albastre ale duşilor sub grâu!... Hai să strângem snopii şi să-i cărăm cu spinarea, chiar dacă ţepii de pălămidă ne hârcâie pielea şi ne ustură până la os! şi să nu suduim snopii! şi să-i clădim în clăi şi întru aşteptarea carului cu boi! să vină şi să ia clăile! şi să le ducă mai încolo! tocmai acolo, unde se zăreşte şi se aude aria orizontală şi verticală a fărmăturii şi a codrului de pâine! unde troncăneşte şi huruie batoza fabuloasă a copilăriei şi a lui fără de care nu se poate!... Sigur că da! uite, căruţa cu boi stă lângă claie! cu furca, mama Măriuca ia snopii şi-i zvârle în căruţă! cu furca, tata Mihai ia snopii zvârliţi de mama şi-i aşează tacticos şi gospodăreşte, să încapă mulţi... şi să nu se facă dâră pe drumurile cotite şi hurducate ale dealurilor şi ale văilor care, şi acestea, sunt multe şi nenumărate până la covata cu făină şi plita cu turte...!... Uite, mai e puţin, şi-i gata!... tocmai sus, în vârful căruţei cu snopi, tata îşi pierde echilibrul şi începe să cadă spre mama, cu coarnele furcii direct spre pieptul ei... dar Cel de Sus, de asupra tuturor susurilor noastre mărunte, îi "porunceşte" lui tata să arunce furca într-o parte, înainte de a se izbi de pământ!...Ce bucurie!... mai ales că, în anul ăsta, grâul s-a făcut foarte înalt şi foarte mare în spic şi în bob!
