Mai înainte de povestea cu pisicile din ziarul de ieri, alţi deştepţi de vază (din Brăila, de data aceasta) pun mână de la mână, ură de la ură, ciomag de la ciomag...şi prind câteva hectare de câini din oraşul lor faimos prin Fănuş Neagu şi prin cuţitarii săi, şi-i urcă în câteva camioane şi remorci, şi-i suduie de jigodie şi de mă-sa...şi, în iureşul de fanfară al unui marş triumfal, demarează convoiul zguduit de lătrături şi jale, umplut cu lacrimi şi răni, către Şendreni. Aici, la marginea localităţii, aceşti vajnici brăileni, aceşti "sapienşi" cu paie în nas, cu glugi de KKK şi cu pretenţii de angajaţi la Serviciul de Estetică şi Siguranţă a oraşului, basculează câinii flămânzi şi îi lasă la discreţia şi la cheremul întâmplării, adică în plata Domnului, cum se zice pe la noi, adică pe la ei. Apoi, cu zâmbete de victorie tocmai până la urechi şi cu scuipături de glorie şi izbândă, se năpustesc la cârciumă să cinstească evenimentul, să sărbătorească astă realizare de onoare pentru destinul oraşului Brăila şi a fiecăruia în parte. Desigur, sunt şi plătiţi pentru "sublima şi fireasca" dislocare canină, dar nu sunt întrebaţi dacă-i legal şi omeneşte să iei zgomotul de la tine şi să-l zvârli la mine, să smulgi urletele din grădina ta şi să verşi la mine în poartă. Bieţii câini nu au de ales, nu au încotro, nu au curaj să se întoarcă în urbea natală, chiar dacă-i foarte aproape, fiindcă ştiu sărmanii ce fel de ciomege şi mentalităţi îi aşteaptă unde "a nimerit orbul", darămite nişte "iluştri inteligenţi" dezmăţaţi, cu cabluri în urechi şi cu sateliţi în buzunar. Aşadar, câinii se apucă de activitatea lor ancestrală, adică de căutat mâncare şi de înmulţit prin Şendreni. Aici, în tot de-a lungul şi în tot de-a latul acestui frumos picior de plai, în tot adâncul şi în tot înaltul acestei frumoase guri de rai, există mulţi "gospodari" care nu au garduri să le apere proprietăţile, să stea în calea intruşilor, fie ei (chiar) şi câini. Şi nici nu au de gând să-şi construiască, deşi sunt asaltaţi de brăilenii mari şi mici, părinţi şi copii, sănătoşi şi păliţi de turbare, nevinovaţi şi periculoşi, "cei mai buni prieteni ai omului", controlaţi de foame şi de perspective mortale. Fireşte, înţelepţii şi mai/marii satului, cu garduri şi fără garduri, se strâng la sfat popular şi urgent, croiesc planuri "din cuţite şi pahară", cum strămoşul Cantemir, adoptă măsuri stricte şi radicale pentru oprirea "invaziei" animale. Nu, nu cumva să greşiţi şi să credeţi că au hotărât să-şi îngrădească proprietăţile! Au hotărât ceva foarte grav!...Să vezi!
Omul inteligent şi apucăturile sale barbare (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
