Sunt trei pisici. Două, una albă cu pete negre şi una neagră cu pete albe, stau în podul bucătăriei. A treia, roşcată cu gri, locuieşte în grădină. Cele din pod sunt sperioase şi timide, se ascund de cea din grădină, care-i mai rea şi-şi plimbă aerul de regină peste suflarea animală a gospodăriei. Rele sau bune, poznaşe ori nu, sunt frumoase, chiar foarte frumoase. Să le vezi pe cele de sus cum miorlăie după mâncare, însă n-au curaj să coboare în ogradă nici când răsare stăpâna cu de-ale gurii! s-o vezi pe cea de jos cum se pisiceşte şi se atinge şi se şterge de obiectele care-i pot exprima şi îi pot face simţită prezenţa când apare doamna stăpână la poartă! şi să le vezi pe toate cum nutresc senzaţia că-şi apără habitaclul şi cum respectă distanţa dintre ele, dar şi distanţa dintre ele şi stăpâna cu mâncare! şi nu numai cu mâncare, ci şi cu dragoste pentru sufletul lor de feline pripăşite în perimetrul acestei case din Şendreni!...Şi, oleacă mai târziu, să le vezi pe toate trei fără suflare, moarte, cu ochii deschişi parcă special pentru a surprinde ultima imagine a ucigaşului, a celui care se numeşte om, însă este oricând în stare să ia viaţa unor splendori nevinovate!...Da, le vezi ucise şi nu poţi să nu scoţi o lacrimă şi chiar un plâns întru amintirea zilelor când te aşteptau simpatice şi încet miorlăitoare, când îşi bâţâiau cozile şi parcă te rugau să le vorbeşti şi să le arăţi dragoste de om, iar nu apucături de bestie!...Sigur că da, le vezi întinse sub aripa morţii şi nu poţi să nu-ţi aduci aminte de T.S. Eliot şi de "Pisicile (sale) poznaşe": "Când zăriţi vreo pisică pierdută în meditaţie,/ să ştiţi că motivul e acelaşi mereu, şi anume:/ mintea sa e cufundată-n sacra contemplaţie/ a gândului la propriu-i nume,/ adâncul, de ne/cercetat, singularul său nume!"...Şi nu te lasă inima să nu întrebi în dreapta şi-n stânga, nu te îngăduie sufletul să nu afli de ce aceste "poznaşe" au fost zvârlite în moarte, de ce şi cine a hrănit şi a pus în aplicare atâta cruzime!...Şi, desigur, nu poţi să-ţi reprimi pornirea de a face dreptate pentru odihna motănimii aruncate la gunoi, de a scrie şi de a descrie sadismul "omului inteligent", barbaria "deşteptului" biped, pus pe ucidere şi lăcomie!...Trebuie să ne ocupăm de aceşti zmei cu pretenţii de atotştiutori, de aceste hominide dotate cu arme negre şi albe, cu arme calde şi reci, cu creiere scelerate şi gata oricând să ucidă în numele proprietăţii, cu minţi alienate şi în stare de orice grozăvie pentru locul întâi pe grămada de gunoi a lăcomiei!...Să vezi!
Omul inteligent şi apucăturile sale barbare (I) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
